Plus 406 rapidiști? Giuleștenii amenință că vor scoate la vânzare biletele rezervate steliștilor

Plus 406 rapidiști? Giuleștenii amenință că vor scoate la vânzare biletele rezervate steliștilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

În vederea derby-ului de duminică dintre Rapid și Steaua, suporterilor din Ghencea le-au fost promise 406 bilete. Aceștia au fost nemulțumiți de numărul de tichete primite și amenință că, în semn de protest, nu se vor mai prezenta la meci.

Șefii Rapidului le-au dat termen oaspeților până astăzi să își ridice tichetele, în caz contrar, cele 406 bilete vor urma a fi distribuite către fanii Rapidului. „Astăzi vom avea o ședință cu reprezentanții jandarmeriei. O să încercăm să-i convingem să le dăm 500 de bilete”, a declarat Valentin Marincea, liderul suporterilor rapidiști.

Nu lipsesc pentru prima oară

Spre deosebire de suporterii dinamoviști, care în ultimii ani au efectuat toate deplasările în Giulești, indiferent de numărul de bilete care le-a fost distribuit, steliștii și-au lăsat favoriții singuri de mai multe ori în disputele din Grant. Ultima partidă la care au participat pe Giulești a fost cu ghinion pentru ultrașii din Ghencea, aceștia fiind evacuați și bătuți de forțele de ordine chiar în startul jocului.

35 de lei costă un tichet la tribuna I în sectorul în care în mod normal ar trebui să stea galeria Stelei

600 de bilete au solicitat steliștii pentru partida de duminică

Articol scris de Marius ASAVEI

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare