Înainte de jocul decisiv cu FC Brașov, „Cap de zmeu” și-a amintit cum i-a „furat” lui Dinamo titlul cu „stegarii”: **”Nu mi-a părut rău atunci!”

Înainte de jocul decisiv cu FC Brașov,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Munteanu și-a amintit cum în urmă cu trei sezoane, când era la FC Brașov, a contribuit la „blocarea” ultimului titlu care ar fi putut ajunge „Ștefan cel Mare”

Dinamo va juca mâine la Brașov, din postura de lider, dar meciurile cu echipa de sub Tâmpa le stârnesc frisoane „câinilor”. În 2009, când dinamoviștii s-au luptat ultima dată cu șanse reale la titlu, au pierdut pe propriul teren, scor 0-2, în fața „stegarilor”, iar campioană a ieșit Unirea Urziceni.

Cătălin Munteanu, omul cu pasa decisivă pentru atacanții lui Dinamo în acest sezon (12 assisturi în toate competițiile), le-a provocat acum trei ani multă suferință fanilor din „Ștefan cel Mare”. În etapa a 33-a din ediția 2008-2009, Dinamo se afla la un singur punct în spatele Unirii Urziceni și era obligată să câștige pe propriul teren, în fața lui FC Brașov, pentru a rămâne în cursa pentru campionat.

„Speram să ne calificăm în Europa”

„Stegarii” au învins cu 2-0 în „Groapă”, iar printre „călăii” roș-albilor s-a numărat și Cătălin Munteanu, actualul jucător al „câinilor”. „Am trăit numeroase satisfacții la Dinamo, dar nu mi-a părut rău că am învins-o atunci, cu Brașovul. Sunt jucător profesionist și, în plus, echipa mea avea la acea vreme șanse să se califice în Europa League”, a declarat mijlocașul pentru ProSport.

„Meciul de acum, diferit de cel din 2009”

Mâine, „Cap de Zmeu” nu va juca, fiind accidentat, dar este convins că liderul se va impune: „Meciul este dificil, fără dubii, pentru că gazdele se luptă pentru evitarea retrogradării. Dar sunt sigur că băieții vor fi foarte atenți. Oricum, nu se poate compara meciul de mâine cu cel din 2009, iar pentru mine chiar nu este o partidă specială”, a completat Munteanu.

9 a fost locul ocupat de Brașov la finalul sezonului 2008-2009, cu 55 de puncte, la o singură „lungime” în spatele Stelei, ultima echipă care a prins un loc de Liga Europa

82 de minute a evoluat Cătălin Munteanu pentru FC Brașov în partida din 2009

Dinamo a pierdut numai două meciuri cu FC Brașov în ultimii 10 ani în Liga I, ambele în sezonul 2008-2009

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…