Tecău la simplu?

Tecău la simplu?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă piteșteanul, cel mai bine clasat tricolor în lume (92 ATP), a profitat de accidentarea francezului Julien Beneteau, Crivoi și Copil sunt beneficiarii unor
wild-carduri. Marea surpriză e generată însă de încercarea organizatorilor de a-l convinge pe Horia Tecău să accepte invitația și pe tabloul de simplu.

Explică pentru ProSport directorul turneului, Dumitru Hărădău. „Și eu, și Ion Țiriac, și Ilie Năstase marșăm pe ideea că Horia ar trebui să mai evolueze și la simplu. Noi i-am lansat invitația, iar Horia a căzut pe gânduri și așteptăm până diseară (n.r. – aseară) răspunsul lui. E normal ca el să-și pună întrebări, pentru că altele sunt reperele de tactică, de deplasare la meciurile de simplu. Indiferent de decizia lui, el va încânta spectatorii în partidele de dublu”, a declarat Hărădău. În cazul în care constănțeanul ar fi spus pas aseară, al treilea wild-card urma să fie oferit unui alt tenisman român.

3 români erau până aseară incluși pe tabloul principal: Adrian Ungur, Victor Crivoi (wildcard) și Marius Copil (wildcard)

Sport.ro transmite în direct meciurile de la BRD Năstase Țiriac Trophy

Azi și mâine, la meciurile din calificări, intrarea e liberă la Arenele BNR

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…