A riscat și a pierdut!** Pancu a vrut să-și ajute colegii și a forțat o revenire, dar acest lucru l-a costat o pauză de încă 20 de zile

Pancu s-a lovit la genunchi în primul meci din 2012 și a încercat să se refacă într-un timp mai scurt decât se preconiza în momentul accidentării. Atacantul a mizat pe mâna tămăduitoarei Marijana, dar acest lucru l-a făcut să stea în afara terenului încă trei săptămâni peste verdictul inițial al medicilor.
A riscat și a pierdut!** Pancu a vrut să-și ajute colegii și a forțat o revenire, dar acest lucru l-a costat o pauză de încă 20 de zile

Pancu s-a lovit la genunchi în primul meci din 2012 și a încercat să se refacă într-un timp mai scurt decât se preconiza în momentul accidentării. Atacantul  a mizat pe mâna tămăduitoarei Marijana, dar acest lucru l-a făcut să stea în afara terenului încă trei săptămâni peste verdictul inițial al medicilor.   

Daniel Pancu (34 de ani) s-a accidentat în meciul cu Universitatea Cluj (1-1) din Giulești, iar verdictul medicului a fost entorsă la genunchi și repaus de o lună. Vedeta Rapidului și-a dorit foarte mult să-și ajute echipa și a luat decizia de a merge să se trateze la Belgrad, la Marijana Kovacevic, sperând  că tratamentul sârboaicei îl va ajuta  să revină mai repede pe gazon.

Inițial, ideea a părut inspirată, iar atacantul s-a întors miraculos pe teren, la meciul cu Ceahlăul, după doar 19 zile de la accidentarea sa. Mai mult, fostul jucător al lui Beșiktaș a bifat 20 de minute și în derby-ul cu Dinamo. Din acel moment, durerile au revenit pentru „Pancone”, accidentarea  a recidivat, el fiind nevoit să facă un nou tratament pentru a putea să  se întoarcă pe gazon. Astfel, dacă nu ar fi mers la Marijana, Pancu ar fi fost pe teren la meciul tur din Cupa României cu FC Vaslui, din 28 martie. Așa, golgheterul rapidist a ratat „dubla” cu moldovenii și partidele din Liga I cu CFR Cluj și Voința Sibiu.

„Avem nevoie de Pancu în vestiar”

Răzvan Lucescu îl consideră pe Pancu, alături de Dani Coman și Dan Alexa, unul dintre cei mai importanți jucători din lotul Rapidului. Tehnicianul speră ca revenirea atacantului să aducă un suflu nou în vestiar, dar și în teren. „Daniel Pancu a suferit o accidentare foarte înșelătoare. În cazul lui, atunci când ai impresia că te-ai refăcut, poți intra pe teren și riști totul. Îl vreau cât mai repede la echipă, pentru că este de mare ajutor și pe teren, și în vestiar”, a declarat Lucescu jr la finalul partidei cu Voința Sibiu.

Pentru partida de astăzi cu Mioveni, Daniel Pancu se află în lot, însă Răzvan Lucescu nu era hotărât dacă să-l folosească sau nu pe atacant

Articol scris de Marius ASAVEI
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro