Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Se „sinucide” Real pe Camp Nou?** Secundul lui Jose Mourinho a anunțat tactica pe care madrilenii o vor aplica împotriva Barçei

Se „sinucide” Real pe Camp Nou?** Secundul lui Jose Mourinho a anunțat tactica pe care madrilenii o vor aplica împotriva Barçei

Aceste trei puncte sunt foarte importante, dar după aceste meeci, mai jucăm încă patru partide
Se "sinucide" Real pe Camp Nou?** Secundul lui Jose Mourinho a anunțat tactica pe care madrilenii o vor aplica împotriva Barçei

Aitor Karanka, asistentul lui Jose Mourinho spune că Real Madrid nu merge pe Camp Nou să joace „la cutie”. Fostul jucător al „albilor” susține că madrilenii vor juca deschis și vor încerca să marcheze cât mai multe goluri, fără să existe teamă de contraatacurile tăioase ale catalanilor.

„Nu mergem acolo să speculăm. Acest meci trebuie să semene cu ultimul pe care l-am avut pe Camp Nou, când am înscris și ne-am conservat avantajul. În meciul de sâmbătă trebuie să avem aceeași atitudine. Aceste trei puncte sunt foarte importante, dar după aceste meci, mai jucăm încă patru partide în care putem câștiga, putem face egal sau putem pierde”, a declarat Aitor Karanka.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]