Îl ‘strică’ Dodel? **”Chipciu e prea izolat, toți îl preferă pe Tănase”

Îl 'strică' Dodel? **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Chipciu a fost înger și demon pentru echipa sa în meciul de la Tg. Jiu. Mijlocașul a înscris un gol superb pentru roș-albaștrii, dar l-a scăpat din marcaj pe Alex Maxim la golul marcat de gorjean.

Prima reușită pentru fotbalistul sosit de la Brașov a venit în meciul cu Pandurii. Nervii își făcuseră loc în jocul mijlocașului, acesta reproșând acțiunile mai puțin reușite ale colegilor săi. Faptul că a țipat la fostul căpitan Tănase sau la Mihai Costea arată că dorința fotbalistului este uriașă, mai ales că prietenii lui spun că este printre puținii steliști adevărați din lotul Stelei.

Chiar și așa, mijlocașul dreapta a greșit flagrant la golul înscris de Alexandru Maxim, arătând că are deficiențe uriașe în jocul defensiv. „Am greșit, se întâmplă să facem și erori. Eu l-am văzut pe Maxim în spatele meu, dar a venit în viteză și mi-a luat fața. M-a păcălit. E frustrant pentru noi că aveam 1-0 și am fost egalați pe final, dar mai sunt zece etape și ne vom agăța de orice șansă care ni se va ivi„, a spus Chipciu la finalul partidei.

Tănase, bată-l vina

O explicație pentru eroarea lui Chipciu din meciul de la Târgu Jiu a oferit-o primul său antrenor, Adrian Petrache. Acesta este de părere că fostul jucător al Brașovului este departe de potențialul său maxim și una din cauze ar fi că nu s-a integrat încă în mecanismul de pase al Stelei. Colegii îl văd pe Tănase ca un „creier limpede” la mijlocul terenului și preferă să îi paseze acestuia în detrimentul lui Alex.

Alex nu e în apele lui la Steaua. Nu este jucat de coechipieri. Nu prea primește pase. Văd că fiecare e pentru el. Alex e jucător cu multe calități. Are șut, poate să-și scoată adversarii din joc prin dribling. Nu și-a etalat atuu-rile. La Steaua se joacă foarte mult pe partea stângă. Toată lumea îl caută pe Cristi Tănase. Alex este prea izolat, stă prea lipit de banda dreaptă„, a spus Adrian Petrache, conform evz.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…