De la jogging, direct pe banca Stelei:** „Alergam în parc când m-a sunat patronul”

De la jogging, direct pe banca Stelei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Relaxat și stăpân pe situație. Așa a părut noul antrenor al Stelei ieri, atunci când a fost chemat de Gigi Becali la Palat pentru a oficializa venirea pe banca roș-albaștrilor. Mihai Stoichiță a fost generos în declarații și a mărturisit cum au decurs lucrurile care au condus la numirea sa și ce planuri are cu Steaua în cele trei luni de contract.

Domnule Stoichiță, în contextul discuțiilor din ultimele zile de la Steaua, vă așteptați să fiți contactat pentru a prelua echipa?
Nu mă așteptam deloc, chiar am fost luat prin surprindere. Dovada cea mai bună este că dimineața ieșisem la o alergare ușoară prin parc și mi-am lăsat telefonul acasă, nu mă gândeam că mă va suna Gigi.

V-a sunat înainte să plece Ilie Stan sau după ce s-a oficializat despărțirea?
Am ajuns acasă și am văzut apelul pierdut de la un număr necunoscut, l-am sunat și abia după aceea am aflat că e Gigi si că vrea să vin la echipă. Primul lucru pe care i l-am spus a fost că Steaua are antrenor, dar el m-a asigurat că Ilie Stan s-a despărțit de Steaua și că postul este vacant.

„Am obiectiv câștigarea titlului”

Sunteți la al treilea mandat, al doilea de când Gigi Becali este patron. Ce vă determină să acceptați venirea în momente grele, așa cum s-a întâmplat și în toamna lui 2009?
Am avut o relație corectă de fiecare dată cu Gigi și, contrar a ceea ce se crede, nu am venit la Steaua pentru bani. Am sentimente speciale pentru acest club și sunt recunoscător pentru rolul pe care l-a avut în viața mea de până acum, de aceea revin mereu cu plăcere.

Sunteți pe locul patru, la 8 puncte în spatele CFR-ului. Patronul v-a trasat un obiectiv clar, având în vedere că aveți contract doar până la finalul campionatului?
Obiectivul e titlul, nu se poate altfel. I-am zis că e greu, dar că vom încerca, pentru că nu este deloc imposibil. Sunt multe figuri noi la Steaua, o să vorbesc cu ei și o să încerc să-i motivez pentru atingerea obiectivului. Titlul în aceste condiții ar fi cea mai mare performanță a carierei mele de antrenor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici:…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la spital. Autospeciala nu ar fi…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×