Sportul mai face o victimă!** „Nu știu dacă să fiu supărat sau fericit”

După victoria de la Dinamo, Sportul mai face o victimă și pune o piedică serioasă celor de la CFR. Studenții au smuls un egal în ultimele minute, în inferioritate numerică, iar Isăilă spune că nici nu știe dacă să se bucure sau nu!
Sportul mai face o victimă!** "Nu știu dacă să fiu supărat sau fericit"

După victoria de la Dinamo, Sportul mai face o victimă și pune o piedică serioasă celor de la CFR. Studenții au smuls un egal în ultimele minute, în inferioritate numerică, iar Isăilă spune că nici nu știe dacă să se bucure sau nu!

„Important e că am reușit să obținem puncte în final, chiar dacă cu emoții. Nici nu știu dacă să fiu supărat sau fericit. Am jucat în inferioritate numerică în fața unei echipe puternice și până la urmă cred că trebuie să fim mulțumiți. Numai prin această atitudine putem scoate puncte. Dacă nu ești implicat 100% nu ai cum să reziști. Am spus în multe rânduri că avem un campionat foarte echilibrat, la ambii poli. Cât timp am fost 11 la 11 am jucat de la egal la egal cu CFR-ul”, a declarat Isăilă la gsptv

„S-a acumulat oboseală”

„Poate s-a acumulat și ceva oboseală, dar important e că am trecut cu bine și de acest meci”, a mai declarat Daniel Isăilă după meci

Sportul Studențesc – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Sportul Studențesc: Lungu – Farmache, Cioranu, D. Lung, Ghinga – Lazăr, Novac, A. Lungu, Ferfelea – Nistor (Șerban ’58), Dobre (Curelea ’74). Antrenor: Daniel Isăilă.

CFR Cluj: Beto – Panin, Nuno Diogo, Piccolo, Camora – Celestino (Ganea ’59), Mureșan – Sougou, Rui Pedro (Hora ’77), Ronny (Bastos ’67) – Kapetanos. Antrenor: Jorge Costa.

Cartonașe galbene: D. Lung ’43, 54, Farmache ’27, A. Lungu ’57, Novac ’90+3 / Camora ’16, Ronny ’27, Ganea ’67

Cartonaș roșu: D. Lung ’54

Arbitri: Sebastian Colțescu (central) – Aurel Onița, Sebastian Stoianof (asistenți) – Marian Pană (rezervă)

Observatori: Stan Lăzărescu, Călin Mircea.

La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, între care și tehnicienii Victor Pițurcă și Ioan Andone, precum și impresarul Victor Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania