Hănescu nu va participa la turneul BRD Năstase Țiriac Trophy

Hănescu nu va participa la turneul BRD Năstase Țiriac Trophy
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul Victor Hănescu nu va participa la ediția din acest an a BRD Năstase Țiriac Trophy, el urmând să evolueze la Barcelona Open care se va desfășura în aceeași perioadă, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, organizatorul turneului de la București, Bogdan Enoiu.

Din 2002, Hănescu a participat la toate edițiile turneului de la București cu excepția celei din 2006 când a absentat din cauza unei accidentări, iar în 2007 a disputat finala competiției. Turneul bucureștean (de 250 de puncte) se va desfășura în același timp cu cel de la Barcelona (de 500 de puncte), care este dotat cu premii în valoare totală de 1.627.500 de euro.

Enoiu a explicat că ediția din acest an este prima din istoria turneului în care niciun jucător român nu este calificat direct. De asemenea, de pe tabloul principal lipsesc tenismenii spanioli care au preferat competiția de la Barcelona.

„Nu avem niciun spaniol pentru că avem turneul programat în același timp cu cel de la Barcelona. Și niciun român calificat direct, cred că e prima ediție a turneului fără niciun jucător român direct pe tabloul principal. Asta pentru că Hănescu s-a înscris și la Barcelona cu opțiunea doi. Acolo tabloul e mult mai mare și intră jucători mai prost clasați, ceea ce e paradoxal, și Hănescu nu mai are cum să se retragă de la Barcelona și să joace la București”, a spus Bogdan Enoiu.

Organizatorii vor acorda un wild-card lui Adrian Ungur, jucător care a ajuns pe locul 100 în ierarhia mondială. „Ungur este într-o perioadă bună a carierei lui, e pe pozița 98 (n.r. – locul 100) și va primi un wild-card. Pentru al doilea wild-card suntem în discuții cu Richard Gasquet (nr. – locul 17 ATP) și Stanislas Wawrinka (n.r. – locul 29) și în funcție de ce vor face la turneul de la Monte Carlo vom lua o decizie. Așa că s-ar putea să avem și al cincilea jucător la turneu din Top 22. Iar al treilea wild-card ne gândim să îl dăm celui mai bine clasat român la turneele challenger ca punctaj, vom vedea”, a precizat președintele turneului de la București.

Bogdan Enoiu a adăugat că Nicolas Almagro, numărul 12 mondial, a dorit să joace în turneul de la București. „Am fost tatonați de Almagro destul de insistent. El e locul 11 sau 12 acum. Discutăm, să vedem care sunt șansele. Am discutat cu Almagro înaintea finalei de la Buenos Aires, o să vedem. Dar spaniolii în viitor o să fie prezenți și la București pentru că la Barcelona e un tablou mai mare”, a afirmat el.

Oficialul intenționează să îl aducă la una dintre edițiile viitoare pe David Ferrer, jucător care în 2002 a câștigat la București primul său turneu ATP din carieră. „Ambiția mea e să îl aducem și pe Ferrer în viitorul apropiat, pentru că se apropie de 30 de ani. El a câștigat în 2001 sau 2002 aici și a stat constant în Top 10. Și, bineînțeles, n-am renunțat pentru 2030 la Nadal și Federer, să îi aducem la București. Federer chiar a zis că vrea să joace până la 40 de ani”, a spus în glumă Enoiu.

Prezent la conferința de presă, Ilie Năstase a declarat că tabloul principal al turneului este puternic și a precizat că nu este nevoie să se aducă jucători din Top 10 pe bani mulți pentru a pierde în primul tur. „Toată lumea spune că nu avem jucători aici din primii 10, din primii 9, din primii 5. Dar nu contează, noi trebuie să promovăm prin acest turneu tenisul și că se vorbește de România. Dacă punem noi un milion de euro premii nu înseamnă că vin și jucătorii. Tabloul principal mi se pare puternic. Nu știu de ce trebuie să aducem pe cineva, să-i plătim bani pentru ca apoi să piardă în primul tur. Chiar nu înțeleg de ce ar trebui să facem asta. Toți jucătorii de pe tablou sunt de valoare. Important e să promovăm tenisul. Avem puțin ghinion că e Barcelona în același timp, asta e tot”, a spus Năstase.

Fostul tenisman a explicat că dacă va câștiga un român sau un francez în acest an este același lucru, făcând referire la sponsorul turneului, banca franceză BRD Groupe Societe Generale. „Nu trebuie să câștige un român turneul de la București, să-l câștige un francez că avem tot interesul. Și dacă îl câștigă un român și dacă îl câștigă un francez tot e bine„, a spus Ilie Năstase.

La conferința de presă au mai participat președintele-director general al BRD, Guy Poupet, directorul de relații externe al Enel România, Radu Coșarcă, fostul fotbalist Gherghe Hagi, și fosta gimnastă Andreea Răducan

BRD Năstase Țiriac Trophy 2012, dotat cu premii în valoare de 398.250 de euro, se va desfășura în perioada 21-29 aprilie la Arenele BNR din București.

Organizatorii au pus deja în vânzare biletele de intrare. Acestea sunt comercializate la următoarele prețuri: 23-26 aprilie – 20 de lei, 27 aprilie- 25 de lei, 28 aprilie – 30 de lei, 29 aprilie – 40 de lei.

Începând cu acest an organizatorii pun în vânzare și un abonament de acces pentru toată săptămâna în valoare de 140 de lei. De asemenea, se comercializează și abonamentul Tenis Pass Plus de 230 de lei care include și meciul demonstrativ.

Accesul este gratuit în primele două zile ale turneului, respectiv 21 și 22 aprilie. Copiii, stundeții și pensionarii beneficiază de acces gratuit și în ziua de 23 aprilie, iar între 25 și 27 aprilie în limita a 1.000 de intrări pe zi.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…