A 21-a schimbare!** Șefii de la Târgu Mureș l-au demis pe Lăcătuș! Noul antrenor e Sabău, care va redebuta joi cu Steaua

A 21-a schimbare!** Șefii de la Târgu Mureș l-au demis pe Lăcătuș! Noul antrenor e Sabău, care va redebuta joi cu Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCM Târgu Mureș a revenit de ieri pe mâna lui Ovidiu Sabău (44 de ani), care a mai condus echipa în primele opt runde din acest sezon. De atunci și până acum, trupa ardeleană i-a avut pe bancă pe Selymes, Trombetta și Lăcătuș, toți fiind demiși pentru rezultatele slabe. „Fiara” mai avea patru zile până la meciul cu Steaua. Astfel, în acest sezon în Liga I au fost schimbați 21 de antrenori în 21 de etape!

Cu numai două puncte în trei meciuri și fără gol marcat, Lăcătuș a intrat în vizorul șefilor. După 0-0 vineri la Mioveni, aceștia au avut sâmbată o ședință, iar ieri dimineață l-au anunțat pe tehnician că doresc să îi rezilieze angajamentul. Ei aveau deja un acord verbal cu Sabău, pe care l-au dorit și în iarnă, în locul lui Trombetta.

Forțat de șefi, Lăcătuș și-a pus semnătura pe rezilirea contractului, urmând să încaseze 70.000 de euro pentru cele 55 de zile în care a stat la cârma FCM-ului. Ardelenii au demis astfel al treilea antrenor, după Selymes (două puncte obținute în patru meciuri) și Trombetta (opt puncte obținute în șase partide). Lăcătuș nu a putut fi contactat până la închiderea ediției.

Sabău, două puncte în opt meciuri cu Steaua

Ioan Ovidiu Sabău revine după aproape șase luni la Tg. Mureș. Tehnicianul a plecat după 1-2 la Mediaș, în etapa a VIII-a, atunci când echipa avea numai șase puncte. Statistica nu îl ajută deloc pe Sabău înaintea partidei cu Steaua, de joi, căreia i-a luat numai două puncte în ultimele opt partide. În total, în cele 12 meciuri disputate contra roș-albaștrilor, Moțul a adunat 11 puncte. În sezonul 2005-2006, el a obținut două victorii cu Steaua, pe când era la Bistrița. Sabău va fi prezentat oficial azi, la ora 12:00.

Îi mulțumesc lui Lăcătuș pentru colaborare și mai ales lui Sabău că a gândit cu sufletul. Revine într-un moment foarte greu
Claudiu Maior, manager FCM Tg. Mureș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…