Are girul „Regelui” Hagi și promite să intre într-o galerie selectă, alături de Ribery și Turan!** Un nou puști minune a fost scos la lumină de SuperGrig

Are girul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roberto Dumitru (foto: primul din dreapta) este ultimul nume care și-a făcut apariția în peisajul jucătorilor de la care se așteaptă extrem de multe. Promovat de Petre Grigoraș, după ce a impresionat în pregătiri, puștiul de 18 ani a lăsat o impresie foarte bună și în meciul cu Dinamo.

Puțini cunosc însă „istoria” acestuia. Primul nume greu care i-a apreciat calitățile a fost Gică Hagi, în urma unei campanii susținute în urmă cu doi ani, denumită „Fotbalul s-a născut în spatele blocului”. Scopul era descoperirea de noi talente care să fie aduse în prim-planul fotbalului.

1.020 de tineri din toată țara s-au înscris atunci în competiție, iar cei mai înzestrați au fost recompensați cu o lună de pregătiri la Academia „Gheorghe Hagi”. Dacă făceau față, puștii erau păstrați în continuare.

Printre cei 1.020 a fost și Roberto Dumitru, care a ajuns în finala competiției alături de echipa „Roberto Junior”, ale cărei cheltuieli de deplasare au fost suportate de tatăl său. Faza finală a competiție s-a desfășurat la Mamaia, pe o căldură sufocantă, cu patru echipe la start, câștigătoare ieșind echipa tânărului din Târgu Jiu.

Evoluțiile lui Roberto Dumitru i-au adus titlul de cel mai bun jucător al turneului, din partea unui juriu condus de Gică Hagi. „Regele” își reconfirmă astfel talentul de a descoperi „aur” acolo unde nimeni nu observă. Printre alții, Hagi le-a marcat cariera unor jucători precum Ribery, Turan, Torje sau Pantilimon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a întâmplat în culise după episodul negru de pe Național Arena, la concertul trupei Coldplay. Membrii trupei au rămas siderați de atitudinea românilor față de Babasha
Ce s-a întâmplat în culise după episodul negru de pe Național Arena, la concertul trupei Coldplay. Membrii trupei au rămas…
120.000.000€ din Anglia pentru un titular de la Real Madrid! Florentino Perez a luat decizia
120.000.000€ din Anglia pentru un titular de la Real Madrid! Florentino Perez a luat decizia
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei. Soțul și fiul ei nu s-au dezlipit de sicriu
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei. Soțul și fiul ei nu…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de la şcoală...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de la şcoală...
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
Milionarul care i-a luat locul lui Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican, dat peste cap de româncă. A asaltat-o cu mesaje!
Milionarul care i-a luat locul lui Cristi Borcea în viaţa Alinei Vidican, dat peste cap de româncă. A asaltat-o cu…
O badantă de 27 de ani din Italia a fost arestată după ce a căutat pe Google: „Câți ani de închisoare faci dacă..”
O badantă de 27 de ani din Italia a fost arestată după ce a căutat pe Google: „Câți ani de…
Lege pentru mașinile cu aer condiționat. RAR nu-ți dă voie să circuli. Șoferii sunt obligați
Lege pentru mașinile cu aer condiționat. RAR nu-ți dă voie să circuli. Șoferii sunt obligați
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au…
Farul Constanţa anunţă încetarea relaţiilor contractuale cu încă un jucător al echipei
Farul Constanţa anunţă încetarea relaţiilor contractuale cu încă un jucător al echipei
Trebuie să acorzi prioritate în sensul giratoriu dacă ÎNTORCI?
Trebuie să acorzi prioritate în sensul giratoriu dacă ÎNTORCI?
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge mama
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge mama
×