FOTO Iată cum se reduce numărul accidentelor pe pârtiile din România!** Discriminarea care face Clăbucetul mai puțin atractiv pentru schiori :)

Sporturile de iarnă capătă tot mai mulți adepți în România, chiar dacă în țară condițiile nu sunt deloc printre cele mai bune. După ce că multe dintre pârtii sunt neîntreținute ori nesatisfăcător de lungi pentru practicanții schiatului sau ai snowboardingului, administratorii mai postează și afișe de avertizare demne de tot râsul. Unul dintre acestea a putut fi zărit pe pârtia din Predeal, acolo unde femeile cu forme mai generoase au constatat cu stupoare că au accesul interzis.
FOTO Iată cum se reduce numărul accidentelor pe pârtiile din România!** Discriminarea care face Clăbucetul mai puțin atractiv pentru schiori :)

Sporturile de iarnă capătă tot mai mulți adepți în România, chiar dacă în țară condițiile nu sunt deloc printre cele mai bune. După ce că multe dintre pârtii sunt neîntreținute ori nesatisfăcător de lungi pentru practicanții schiatului sau ai snowboardingului, administratorii mai postează și afișe de avertizare demne de tot râsul.

Unul dintre acestea a putut fi zărit pe pârtia din Predeal, acolo unde femeile cu forme mai generoase au constatat cu stupoare că au accesul interzis. Desigur, totul este o glumă care circulă în aceste zile pe internet 🙂

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]