NEAȘTEPTAT: Pancu îi ia presiunea de pe umeri lui Copos!** Atacantul le cere celor care îl susțin să nu o mai facă: „Este prea mult scandal”

Daniel Pancu a aflat verdictul în cazul accidentării suferite în partida cu Universitatea Cluj și a răsuflat ușurat în momentul când a aflat că va sta pe tușă ceva mai mult de o lună, pronostic mult mai optimist decât cel inițial. Atacantul se arată însă deranjat de discuțiile despre situația lui contractuală, iscate imediat după accidentare. "După controlul medical am aflat că voi lipsi între 5 și 6 săptămâni, dar e important că ligamentele încrucișate sunt întregi. Nu pot să spun că sunt mulțumit de ceea ce am auzit, dar oricum este mai bine decât se anticipa. Și dacă era mai grav, tot aș fi revenit, pentru că sunt un luptător. Le mulțumesc tuturor jucătorilor de la alte echipe și celor care m-au susținut în această perioadă. Totuși, parcă s-a făcut cam mult scandal legat de situația mea contractuală, de parcă era totul pregătit în caz că aș păți ceva. Este cazul să se oprească", a spus Pancu.
NEAȘTEPTAT: Pancu îi ia presiunea de pe umeri lui Copos!** Atacantul le cere celor care îl susțin să nu o mai facă: "Este prea mult scandal"

Daniel Pancu a aflat verdictul în cazul accidentării suferite în partida cu Universitatea Cluj și a răsuflat ușurat în momentul când a aflat că va sta pe tușă ceva mai mult de o lună, pronostic mult mai optimist decât cel inițial. Atacantul se arată însă deranjat de discuțiile despre situația lui contractuală, iscate imediat după accidentare.

„După controlul medical am aflat că voi lipsi între 5 și 6 săptămâni, dar e important că ligamentele încrucișate sunt întregi. Nu pot să spun că sunt mulțumit de ceea ce am auzit, dar oricum este mai bine decât se anticipa. Și dacă era mai grav, tot aș fi revenit, pentru că sunt un luptător. Le mulțumesc tuturor jucătorilor de la alte echipe și celor care m-au susținut în această perioadă. Totuși, parcă s-a făcut cam mult scandal legat de situația mea contractuală, de parcă era totul pregătit în caz că aș păți ceva. Este cazul să se oprească”
, a spus Pancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro