„Câinii” îi dau peste nas lui Becali!** REACȚIA dinamoviștilor după ce Gigi a spus că Steaua va fi pe primul loc de Paști

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul dinamovist Laurențiu Rus a declarat, luni, că nu crede că Steaua, situată acum pe locul 4, la opt puncte de Dinamo, ar avea multe șanse să ajungă pe prima poziție a clasamentului Ligii I până la Paște, așa cu dorește finanțatorul ei, Gigi Becali.

„Nu știu dacă are vreo șansă să ajungă până de Paști pe primul loc. Îmi doresc să fim noi acolo și de Paști, și la finalul campionatului. Noi suntem cea mai importantă contracandidată la titlu”, a spus Rus.

Jucătorul dinamovist a fost impresionat de numărul mare de suporteri prezenți la meciul cu Gaz Metan Mediaș, de sâmbătă: „Am simțit că am jucat ca la un derbi. Nici la derby-urile din turul campionatului n-au venit atât de mulți spectatori să ne încurajeze. Sunt convins că la meciul cu Sportul ar fi venit mult mai mulți oameni, peste 20 de mii. E păcat că nu vom putea juca acolo. Suporterii ne-au iubit, ne iubesc. Sunt atașați de noi. Ei au avut un conflict mai vechi cu anumite persoane din conducere. Cred că vor veni suporterii și aici. Să vină zece mii aici și se va simți ca 20 de mii pe Național Arena. E normal să le placă mai mult acolo, și nouă ne-a plăcut. Noi îi așteptăm și în Ștefan cel Mare”.

Referindu-se la etapa următoare, Rus a spus că Pandurii Târgu Jiu va aștepta ca echipa sa să facă un pas greșit. „Pandurii Târgu Jiu e o echipă care are un antrenor senzațional, lucrează foarte bună pe partea defensivă, au și jucători care pot face diferența. E normal, din moment ce suntem pe primul loc, ca toată lumea să aștepte să facem pași greșiți. Trebuie să uităm ce zice lumea din jurul nostru”, a mai spus mijlocașul dinamovist.

Laurențiu Rus consideră că acceidentarea lui Daniel Pancu va constitui o mare pierdere pentru Rapid: „Sper să nu fie ceva grav în cazul lui Pancu și să nu ajungă la operație și la o pauză de 6-7 luni. Pentru ei cred că e un minus. El este un jucător cu experiență, un lider în vestiar”.

Partida Pandurii Târgu Jiu – Dinamo, din cadrul etapei a XX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele