Un ghinion incredibil i-a refuzat șansa carierei:** „Parcă mi-a intrat un cuțit în picior!” Strigătul disperat al fundașului care acum cinci ani se zbătea în liga a treia

Redactor:
Daniel Lup
Un ghinion incredibil i-a refuzat șansa carierei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Grecu (23 de ani, foto, în dreapta), fundașul stânga al lui „U”, s-a accidentat la încălzirea partidei cu Uruguay. „Am simțit că imi intră un cuțit în picior. Sper să fie doar o întindere, deși mă tem că am ruptură”, spune fundașul.

Constantin Grecu a fost convocat în premieră de Victor Pițurcă la echipa națională, la începutul acestui an, în stagiul de pregătire din Antalya. Fundașul a impresionat și a fost inclus în lotul pentru meciul amical cu Uruguay. Mai mult, era trecut titular pe foaia de meci, dar s-a accidentat la încălzire.

Fundașul va face mâine un consult la medicul naționalei, Pompiliu Popescu, dar premisele sunt sumbre. „Doamne, cât ghinion am avut! La încălzire, la centrări, am simțit la un moment dat o durere, ca și cum mi-ar intra un cuțit în picior. Sper să fie o simplă întindere, dar mă tem că nu e așa, că e ruptură. Simt că mă doare atunci când calc și există riscul să stau pe tușă câteva săptămâni sau chiar o lună. Domnul Pițurcă mi-a spus după meci că am fost foarte ghinionist că m-am accidentat, dar că trebuie să am în continuare încredere în mine. Păcat, că era o șansă imensă pentru mine să joc la un astfel de meci”, a mărturisit, trist, Grecu.

Acum 5 ani juca în Liga a III-a

Cariera lui Grecu a atins la începutul acestui an nivelul maxim. S-a format la Școala de Fotbal Gică Popescu, iar în 2007 a jucat la Energia Rovinari, în Liga a III-a. A trecut mai apoi la Pandurii, iar din vară a fost cumpărat de Universitatea Cluj, unde e titular pe postul de fundaș stânga. A intrat deja în vederile mai multor cluburi din Rusia, care îl vor monitoriza și în retur. „Ce îmi doresc de acum înainte este să fiu sănătos. Am progresat atât de mult deoarece am muncit zi de zi. Sper să prind cupele europene cu Universitatea Cluj și să rămân în continuare în vederile echipei naționale. Visez să joc la Mondialul din 2014”, a mai punctat Grecu.

Am muncit foarte mult pentru a ajunge în vederile domnului Pițurcă și visez să joc la Mondialul din 2014
Constantin Grecu, fundaș U Cluj

Ce meciuri riscă să piardă Grecu

Etapa Adversar
20 Steaua (a)
21 Petrolul (d)
22 Astra (a)
23 Chiajna (d)
24 Târgu Mureș (a)
* Grecu e suspendat pentru meciul cu Rapid, de mâine

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…