Dinamo a avut parte de o surpriză la primul antrenament pe National Arena!** Ciobi, obligat să protejeze gazonul

Redactor:
Nicu Bădescu
Dinamo a avut parte de o surpriză la primul antrenament pe National Arena!** Ciobi, obligat să protejeze gazonul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamoviștii au susținut ieri primul antrenament pe „Național Arena”, dar numai pe o treime din gazon, restul fiind acoperit cu o prelată. Chiar dacă Marius Niculae s-a declarat mulțumit de starea în care s-a prezentat gazonul joi, la meciul dintre România și Uruguay, acesta va fi recondiționat pentru jocul de mâine, cu Gaz Metan (ora 20:20, Antena 1).

„Având în vedere condițiile meteorologice din România, gazonul s-a menținut foarte bine în meciul dintre România și Uruguay”, a declarat Marius Niculae la conferința de presă susținută înaintea antrenamentului. Totuși, condițiile în care dinamoviștii s-au pregătit ieri nu au fost chiar perfecte, deoarece echipa lui Liviu Ciobotariu nu a putut utiliza decât aproximativ o treime a suprafeței de joc, restul fiind acoperită de o prelată. „Îmi pare rău că nu putem vedea gazonul integral, dar trebuie să acceptăm faptul că el este supus unor recondiționări pentru meciul cu Gaz Metan”, a punctat Ciobi. De altfel, alb-roșii au protejat pe cât posibil gazonul, aceștia efectuând antrenamentele fără minge pe porțiunea din spatele porții.

„Va fi un debut cu noroc!”

Faptul că acesta este primul meci al lui Dinamo pe stadionul național îi entuziasmează pe jucătorii liderului, în special pe Dănciulescu. „Sperăm sa fie un debut norocos și să o batem pe Gaz Metan, chiar dacă este o echipă foarte bine organizată”, a explicat Danciu. Altfel, la antrenamentul de ieri, echipa din „Ștefan cel Mare” s-a simțit ca acasă pe „Național Arena”, pentru că pe tabela de marcaj a fost afișată sigla bucureștenilor, iar la stația de amplificare s-au auzit cântece dinamoviste.

Dacă vor veni 20.000 de suporteri, în mod sigur vor crea o atmosferă fantastică
Marius Niculae, atacant Dinamo

Vom avea un meci foarte greu cu Gaz Metan, fiindcă sunt convins că ei nu au uitat meciul din tur (n.r. – 5-0 pentru Dinamo)
Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…