GENIAL! Bancuri cu Mircea Sandu!** Cum explică Nașu’ faptul că l-a „regulat” pe Iancu :)

GENIAL! Bancuri cu Mircea Sandu!** Cum explică Nașu' faptul că l-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat marți, într-un comunicat postat pe site-ul federației, că formularea „regulat” cu privire la președintele FC Timișoara, Marian Iancu, înseamnă „regulamentat” și se referă la decizia TAS care a confirmat vedictul FRF de a nu acorda licența grupării bănățene.

„Acel «regulat», care a ieșit în evidență, venea ca răspuns la declarațiile domnului Iancu («Mircea Sandu e un infractor și o să-l regulez»). În cadrul ședinței, am spus că s-a văzut cine e infractorul, iar acel «regulat», care-l parafraza pe domnul Iancu, înseamnă, de fapt, «regulamentat», pentru simplul motiv că referirea a fost făcută la decizia TAS, una care a confirmat justețea verdictului comisiei de apel a sistemului național de licențiere. Iar acel «i-am tras-o lui Iancu» nu a fost spus la persoana întâi singular, pentru că, în ceea ce privește persoana mea, am câștigat un proces civil cu domnia sa. Acum, în Comitetul Executiv, m-am referit la faptul că TAS, prin hotărârea pe care a luat-o, nu a făcut altceva decât să confirme modul corect în care au judecat membrii acelei comisii de apel. Deci, cine i-a tras-o lui Iancu? Lezând interesele FC Timișoara și ale fotbalului timișorean, s-ar putea spune că «și-a tras-o singur»”, a spus Sandu, pe www.frf.ro.

Șeful FRF se bucură de faptul că a fost dată publicității stenograma ședinței Comitetului Execvutiv al FRF în care s-a decis excluderea Universității Craiova deoarece aceasta dovedește că nu a avut nicio ingerință în activitatea organismelor jurisdicționale ale federației și că el s-a dovedit a fi „garantul independenței CCA”.

„În rest, apropo de stenograme, chiar mă bucur că au fost publicate, fără să mai conteze aici și acum care a fost filiera apariției lor în presă. Se pot observa, printre altele, următoarele aspecte:

– Președintele FRF nu manifestă nici cea mai mică ingerință în activitatea organismelor jurisdicționale și de licențiere ale FRF;

– Prin recomandarea expresă pe care a făcut-o domnului Vasile Avram, președintele FRF s-a dovedit garantul independenței CCA și al respectării Convenției UEFA cu privire la activitatea de arbitraj, deoarece este normal ca președintele CCA să fie unicul responsabil de realizarea delegărilor de arbitri la meciurile din campionatul Ligii I;

– Peste tot în lume, cel care conduce o ședință face propuneri cu privire la punctele de pe Ordinea de Zi supuse votului. Respectând principiile democrației, astfel se procedează și în Comitetul Executiv al FRF. Am făcut o propunere, fiecare membru al Comitetului Executiv votând conform intimei sale convingeri.

Cât despre propunerea statutară de excludere provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, aceasta s-a datorat acțiunilor reprezentantului clubului amintit, acțiuni nestatutare, repetate, ce au constituit circumstanțe agravante în aplicarea sancțiunilor”, se mai arată în comunicatul președintelui FRF.

Mai multe site-uri au prezentat, marți, stenogramele ședinței Comitetului Executiv din 2011, în care a fost exclusă Universitatea Craiova, în cadrul discuțiilor președintele FRF, Mircea Sandu, cerând dezafilierea grupării oltene și spunând că l-a „regulat” pe oficialul FC Timișoara, Marian Iancu.

„Deci, există două sancțiuni prevăzute în statut. Una care înseamnă suspendarea până la proxima Adunare Generală, care, repet, poate să anuleze, să păstreze sau să majoreze sancțiunea respectivă, și excluderea. După modul în care s-a comportat conducerea clubului respectiv, care nu a înțeles, suntem la opt zile de întârziere, să-și retragă toate acuzațiile, propun să se aplice art. 18, punctul 2: «Comitetul Executiv poate adopta provizoriu măsura de excludere a membrului afiliat în cauză, pe care trebuie să o supună validării primei Adunări Generale a FRF». Dacă sunteți de acord cu această propunere? Este cineva împotrivă? Se abține cineva? – 2 voturi (M. Pălărie și M. Stan) Se aprobă cu 10 voturi pentru, 2 abțineri, excluderea provizorie până la prima Adunare Generală. Deci s-au abținut domnii Marian Pălărie și Marius Stan. Aceasta este hotărârea după care ne conducem. Este dreptul fiecăruia să voteze după cum dorește. Nu aveți niciun fel de presiune din acest punct de vedere”, a spus Sandu în cadrul ședinței.

Stenogramele prezintă și cum a fost înlocuit clubul Universitatea Craiova cu Juventus București în Liga a II-a. Propunerea a fost făcută de președintele LPF, Dumitru Dragomir, care și-a motivat alegerea prin faptul că „e un mort în familia lor” și Juventus București „a promovat jucători la echipa națională în decursul anilor”.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×