Degeaba i-au păstrat un scaun gol!** „Pe Sepsi ni-l dorim foarte mult, dar nu am reușit să-l legitimăm”

Redactor:
Tone Marius
Degeaba i-au păstrat un scaun gol!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul general al FCM Târgu Mureș, Anton Heleșteanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că gruparea pe care o conduce nu a reușit deocamdată legitimarea fundașului Laszlo Sepsi, dar speră ca situația acestuia să se rezolve până la meciul cu CFR Cluj de vineri.

La conferința de presă de prezentare a noilor achiziții, conducerea clubului a păstrat un scaun gol, pe care se afla tricoul lui Laszlo Sepsi. „Conform decizie TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), Sepsi este jucător liber. Noi ni-l dorim foarte mult dar, deocamdată, nu am reușit să îl legitimăm. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, poate chiar pentru jocul de vineri, împotriva celor de la CFR Cluj”, a spus Heleșteanu, care a prezentat și documentul oficial al TAS care atestă că Sepsi este liber de contractul cu FC Timișoara.

Ceilalți cinci jucători transferați în această pauză competițională de FCM Târgu Mureș, fundașii Sergiu Homei și Andrei Cordoș, mijlocașul Giani Kiriță și atacanții Vlad Bujor și Goran Ljubojevici, au fost prezentați oficial în cadrul conferinței de presă.

Kiriță a declarat că a făcut o alegere bună prin transferul la FCM Târgu Mureș. „După Dinamo, opțiunea mea a fost Târgu Mureș pentru a-mi continua cariera în România. Sunt sigur că am făcut o alegere bună și vom avea succes în partea a doua a campionatului”, a spus Giani Kiriță.

Antrenorul Marius Lăcătuș a explicat că toți jucătorii au fost achiziționați la cerința sa. „Nimeni altcineva nu decide. Toți jucătorii au fost aduși la cerința mea. Acum este la latitudinea jucătorilor, antrenorii nu fac altceva decât să tragă niște concluzii, în funcție de evoluțiile acestora. Ei decid, prin joc, cine intră în teren și cine nu”, a adăugat Lăcătuș.

Avocații lui Sepsi spun că fotbalistul a fost declarat liber de contract de TAS, însă președintele FC Timișoara, Marian Iancu, susține că jucătorul aparține în continuare grupării bănățene. Sepsi s-a pregătit în această pauză competițională și cu Dinamo Kiev, dar nu a fost păstrat în lotul grupării ucrainene.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×