Napoli sau revenirea la un sistem dispărut

Iată că se poate bate Chelsea jucând cu trei oameni pe linia de fund, într-o idee tactică despre care se spune că e a fricii, a defensivei și, în general, a trecutului! Napoli a putut să facă asta și oricât s-ar spune despre Chelsea c-ar fi o echipă în criză, departe de strălucirea de altădată, rezultatul are valoare cu atât mai mare cu cât a fost 1-0 pentru londonezi, iar depășitul sistem al lui Mazzarri a adus trei goluri și multe alte ocazii.
Acest 3-4-3, sau 3-5-2, sau 3-4-1-2, că tot cam aia e, mai e practicat în zilele noastre de echipele mici din Italia, de cele din zona retrogradării, care se duc pe terenul lui Juve sau Milan cu gândul de a nu lua multe. Îl mai putem întâlni la noi în filosofia Voinței Sibiu și, nu vă mirați, l-am văzut în pregătiri, probabil cu titlu experimental, preț de o repriză, pus în aplicare chiar de Inacio, noul antrenor al Vasluiului. A fost sistemul lui Răzvan Lucescu la Rapid în acea campanie europeană lungă din 2006. În anumite interpretări, el trece drept o partitură defensivă, cu cinci oameni pe linia de fund, celor doi laterali spunându-li-se mijlocași doar în teorie, practica definindu-i tot ca fundași.

Priviți alăturat desenul lui Napoli! La Mazzarri fundașii sunt trei și doar trei. Campagnaro bate auturi de pe dreapta, ca un fundaș lateral veritabil și, când echipa sa se apără, acoperă o treime de teren. În fazele de atac se desface, urcând și ajungând de multe ori în situația de a centra. Lateralii Maggio și Zuniga provin din mijlocași ofensivi, nu din apărători de margine. Rolul lor e extrem de important, pentru că în responsabilitatea lor cade câte un flanc al terenului, mai ales sub aspect ofensiv. Ei nu sunt Dănănae și Latovlevici, dacă ar fi să facem o paralelă cu Steaua, ci sunt Tănase și Chipciu, adică oamenii care atacă pe bandă, nu cei care se apără în zonele laterale. La fel de prețioși sunt cei doi mijlocași din zona centală, turco-elvețianul Inler și mai degrabă pirpiriul Gargano. Ei trebuie să închidă culoarele și să pornească dezvoltarea fazelor de atac. E greu să distribui în asemenea posturi oameni care n-au o capacitate de efort impecabilă. Ei trebuie să fie acei mijlocași box to box, adică să participe nu doar la distrugere, cât mai ales la construcție.
Poate omul cel mai important din sistem e Hamsik, cel care face legătura între partea de muncă necalificată și restul echipei. Practic el prelucrează tot ce primește din spate, apoi distribuie spre cele două vârfuri. Degeaba ai un Hamsik, degeaba îi vin mingi utile dinapoi, dacă n-ar avea doi atacanți de valoare precum Lavezzi și Cavani. Primul e un fel de Tatu, de vârf secund, care caută mai mult patrea stângă, al doilea, Cavani, e marcatorul care nu iartă, omul care dă gol din orice poziție și care nu prea are altceva de făcut decât pressing și finalizare.

Personal, până în seara în care Chelsea a căzut victimă acestui 3-4-2-1, credeam că Napoli practică un sistem tactic împăiat, ținut în formol, care în 2012 nu mai are nicio șansă. Rezultatul, dar mai ales maniera în care a fost obținut, dovedește că sistemul nu e prăfuit, ci doar că e o altă cale. Pe care însă poți merge doar dacă-i cunoști până la amănunt tainele.

23 de milioane de euro este cota de piață a lui Hamsik (24 de ani)