Becali a ratat deplasarea la Enschede! A dat iar explicații pentru „cazul Valiza”:** „Procurorii sunt ai diavolului, adică ai lui Arpad Paszkany”

Becali a ratat deplasarea la Enschede! A dat iar explicații pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri Gigi Becali s-a prezentat, miercuri, la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a participa la ultima ședință de judecată din dosarul valiza, patronul Stelei amânându-și din acest motiv plecarea în Olanda cu echipa antrenată de Ilie Stan pentru meciul cu Twente din Liga Europa.

La termenul de miercuri, avocații inculpaților din dosar vor expune pledoariile în apărarea clienților lor, la fel cum va a face procurorul anticupție prezent la ședință, în susținerea acuzațiilor.

„Mi-au zis avocații că e ultimul (n.r. – termen) și că se va da pronunțarea și din politețe și respect față de Înalta Curte am venit eu, personal. Eu, membru al Comisie de Justiție a Parlamentului European, să fac onoare Înaltei Curți. Nu există ca premierea să fie mită pe tot globul pământesc, nici în țările ălea Congo, Mongo, Bongo. Dar la noi s-a găsit cineva să-i spună la premiere mită, dar n-ai cum să-i spui. Am să spun așa (n.r. – la ultimul cuvânt) «mită înseamnă a fura, să dai primă nu înseamnă a fura». Procurorii sunt ai lui diavolului, adică ai lui Paszkany de la Cluj”, a spus Becali, înainte de a intra în sala de judecată.

Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul „Valiza”, fiind acuzat de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimiși în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă, Radu Gheorghe Marino și Raul Volcinschi.

Victor Pițurcă este acuzat de favorizarea infractorului, vicepreședintele Consiliului de Administrație al clubului Steaua, Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocații lui Becali, și Radu Marino sunt acuzați de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tot pentru favorizarea infractorului este judecat și Raul Volcinschi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în 11 mai 2006, finanțatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistrița” sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul Federației Române de Fotbal. Concret, fotbaliștilor de la Bistrița li se cerea să-și apere corect șansele și să obțină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare -, aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

Cei 1,7 milioane de euro găsiți atunci în valiza aflată la Teia Sponte au fost sechestrați printr-o ordonanță din 8 mai 2008.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×