Giovani Becali, criză de nervi la tribunal:** „Chemați organele să mă lege! Dați-mi 20 de ani, doamnă! Mă sacrific eu pentru toți!”

Giovani Becali, criză de nervi la tribunal:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul impresar Ioan Becali a făcut o criză de nervi și a țipat la președintele completului Geanina Teodorovici în timpul audierilor de luni de la Tribunalul București din dosarul transferurilor, considerând că o declarație a martorului Justin Ștefan, fost jurist al FRF, nu a fost consemnată corect.

Ședința de luni în acest dosar a început cu două ore și jumătate întârziere. La un moment dat, după aproximativ o oră de audieri, Ioan Becali a început să țipe în sală, amenințând-o pe judecătoare: „Chemați organele să-mi pună cătușele, să mă lege, dar să știți că o să dați socoteală pentru ce ați făcut azi. Există o răbdare pentru toată lumea, dar dumneavoastră nu consemnați declarația martorului. O să vedeți dumneavoastră la televiziuni ce o să fie săptămâna asta”.

Apoi, Becali a sărit în boxa acuzaților, a trântit o bancă și a continuat să țipe: „Gata, sunt aici! Ce mai vreți? Ce dracu am ajuns în țara asta? Chiar așa am ajuns în țara asta? Nu se poate, domnilor avocați. Reprezentați legea. Ce faceți, dormiți? Gheorghe Copos ai fost senator, prim-ministru, de ce nu spui ce se întâmplă? Gata, doamnă judecătoare, dați-mi cât vreți dumneavoastră! E ca pe timpul lui Ceaușescu aici. Ce văd aici nu am văzut în viața mea. Treziți-vă! România, gata, mă sacrific eu pentru toți! De asta am plecat eu pe Dunăre, să fiu judecat corect în țara mea. Toată lumea spunea să nu zicem nimic că a întârziat doamna judecătoare două ore și jumătate. Că dacă ne dă 15 ani (n.r. – de închisoare). Dar dați-mi 20, doamnă! Mă sacrific eu pentru toți.”

Fratele său Victor Becali, acționarul dinamovist Cristi Borcea, omul de afaceri Gigi Nețoiu și avocații au încercat să-l calmeze pe Ioan Becali. În sală au intrat cinci jandarmi, dar aceștia nu au interveni. În cele din urmă, judecătoarea l-a chemat pe fostul impresar și i-a arătat că s-a modificat declarația așa cum a dorit martorul Justin Ștefan, apoi Becali a spus că iese puțin să bea apă. După zece minute, el a revenit în sală.

Justin Ștefan a fost chemat ca martor în acest dosar de avocații frațiilor Becali.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că este INTERZIS
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că este INTERZIS
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×