Cea mai PROASTĂ‚ afacere! Ilie Stan caută înlocuitor pentru un jucător adus de Becali iarna asta:** „Nu bagă materiale!”

Cea mai PROASTĂ‚ afacere! Ilie Stan caută înlocuitor pentru un jucător adus de Becali iarna asta:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Începutul anului a consemnat și primul transfer-bombă pe 2012: Paul Pârvulescu semna cu Steaua, deși fusese în negocieri avansate timp de un an de zile cu rivala Dinamo. A fost o mutare de orgoliu a patronului Becali, care a vrut astfel să puncteze la capitolul imagine în duelul cu „câinii” finului Borcea! Numai că socoteală de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg nici pentru latifundiar, nici pentru antrenorul Stan.

Pe scurt, povestea pare copiată la indigo cu alte cazuri de jucători aduși peste capul staff-ului tehnic de către patron. „Aducerea lui Pârvulescu l-a luat pe nepregătite pe Ilie Stan, care s-a văzut pus în fața faptului împlinit”, a povestit o sursă din anturajul conducerii din Ghencea. Fostul jucător de la Mediaș venea la Steaua pentru a se lupta pentru un post de titular pe posturile de fundaș stânga (cu Brandan și Latovlevici drept concurenți), respectiv mijlocaș pe aceeași parte (cu Tănase, Florin Costea ori Tibi Bălan ca „adversari”). De afară, s-a văzut din start că aducerea lui a fost o greșeală managerială, însă cei din staff au realizat cu adevărat după perioada de pregătire. Mai mult, chiar și după anunțata plecare a lui Brandan în China, Pârvulescu pare tot mai departe de un loc de titular în echipa lui Stan. Amănunt: nici măcar în amicalul cu Juventus Colentina (2-0), fostul jucător de la Mediaș nu a fost folosit titular!

De unde vin nemulțumirile?

Surse autorizate au povestit pentru ProSport că șefii deja au strâmbat din nas în momentul în care l-au urmărit pe Paul la lucru în Antalya. „E firav, nu prea bagă materiale. Lato, să nu mai zicem Brandan, joacă fără probleme titular ca fundaș stânga. La mijloc, nici n-are rost să mai discutăm!”, a dezvăluit un oficial, pe scurt, principalele senzații legate de jocul lui Pârvulescu. Pentru a-și asigura serviciile fostului internațional de tineret, Steaua a plătit 700.000 de euro plus TVA către Gaz Metan Mediaș, plus un procent dintr-un viitor transfer! „Cam mulți bani pentru ce a arătat până acum”, a încheiat sursa ProSport.

700 de mii de euro a plătit Steaua pentru transferul lui Pârvulescu de la Gaz Metan

Cât a jucat Pârvulescu în pregătiri

Steaua – Levski Sofia (2-1) 45 de minute – fundaș stânga
Steaua – Legia Varșovia (2-1) 45 de minute – fundaș stânga
Steaua – Mlada Boreslav (2-3) 85 de minute – fundaș stânga
Steaua – Juventus București (2-0) 35 de minute – mijlocaș stânga

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…