Să moară mafia!

Să moară mafia!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima dată a fost un comunicat: „Am sesizat DNA-ul și Interpolul, mafia pariurilor va avea o mare surpriză!. Apoi pe surse au apărut căteva detalii: un impresar belgian a incearcat să blătuiască meciul amical al echipei naționale din 29 februarie. Și în sfărșit a apărut Incoruptibilul și ne-a explicat cum a refuzat fabuloasa sumă de 20.000 (douăzeci de mii) de dolari pentru a aranja partida cu Uruguay-ul, doar prin schimbarea echipei de arbitraj. Normal c-a refuzat, ba chiar a anunțat pe toată lumea, a pus în gardă instituții, a înroșit telefonul la UEFA și FIFA și a sesizat europolul că pericolul vine din Belgia, dar lovitura finală amețește mafia pariurilor din Singapore! Și gata!

Totuși, parcă nu se leagă. De ce oare nu s-a organizat un flagrant? Blătuitorul n-ar fi avut nicio bănuială, doar venise ca la piață. În plus, ar fi căzut toată rețeaua prin monitorizarea pariurilor, brigada de arbitri s-ar fi schimbat înainte de meci, cei corupți fiind poftiți direct la dubă. Vă dați seama ce lovitură de imagine! Ce-ar mai fi vuit agențiile de presă, ce senzație! N-avem noi valoare la fotbal, dar avem onoare! Președintele în funcție, al federației atât de cinstite, ar fi putut fi numit pe viață, așa ca să se legalizeze o dorință mai veche. Cu ocazia asta închizând și gura detractorilor, care-l percep de neclintit din fruntea unui fotbal adus de el în penultima urnă valorică.

Acum, dacă tot suntem la informările pe surse, spunem și noi ce-am auzit. Cică blătuirea uni meci de importanța (mică) celui dintre România și Uruguay ar avea un preț situat undeva între 200.000 și 400.000 de euro, în funcție de cerințele beneficiarului. Ca bonus ar mai putea fi permisiunea de a putea miza pe niște pariuri câștigătoare, asta pentru anumiți domni din anturaj, cu minima condiție a discreției și a nemonitorizarii de către SRI.

Pentru că la noi impresarii de succes își permit pariuri, pe bune, de 20.000 de euro. Vă dați seama dacă și-ar pune mintea și banii la blaturi de genul celor denunțate de FRF, că foarte puțini omeni din fotbalul românesc ar rezista tentației, așa cum a făcut Nașu.

Și tot pe surse am aflat că, dacă n-a ieșit la București, s-a rezolvat în altă parte. Vă mai reamintiți recentul campionat african? O să mai vedeți pe 29 februarie o partidă, două, cu jocul și scorul foarte, foarte previzibil. Sau în cel mai rău caz vreun arbitru care poate să decidă: lovitura de începere, primul aut, primul corner, primul penalty, etc. Cunoscătorii știu că se face ditamai cota din produsul cotelor mici.

Daniel SMEADA
[email protected]

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!