Stare de ALERTĂ‚ la Barça:** „Suntem la dispoziția lui Pep! Când vine vorba de el, nu avem limită” Messi, băgat la înaintare

Barcelona pare să își fi revenit pentru moment din seria neagră din ultimul timp. Înfrângerea de la Osasuna a adus îngrijorare în Catalunia, mai ales în condițiile în care Guardiola refuză încă să dea un răspuns în privința contractului său. Este știut faptul că Pep preferă să își prelungească înțelegerea în fiecare an.
Stare de ALERTĂ‚ la Barça:** "Suntem la dispoziția lui Pep! Când vine vorba de el, nu avem limită" Messi, băgat la înaintare

Barcelona pare să își fi revenit pentru moment din seria neagră din ultimul timp. Înfrângerea de la Osasuna a adus îngrijorare în Catalunia, mai ales în condițiile în care Guardiola refuză încă să dea un răspuns în privința contractului său. Este știut faptul că Pep preferă să își prelungească înțelegerea în fiecare an.

Catalanii sunt în stare de alertă și așteaptă cu sufletul la gură răspunsul antrenorului. Până și Messi ia poziție și spune că Pep este foarte important pentru echipă.

„El știe ce gândim noi și va lua o decizie când va fi gata. Noi sperăm că va rămâne, este foarte important pentru noi și pentru club”, a declarat Messi

„Suntem la dispoziția lui Pep! Cu el nu există limită de timp”

„Este un antrenor excepțional. Suntem la dispoziția lui și, când va dori, ne vom așeza la masă și vom discuta. Cu el, nu există limită de timp. E un om excepțional și noi ne bazăm pe el”, a declarat și vicepreședintele Barcei, Josep Maria Bartomeu.

Messi a jucat duminică, în fața celor de la Valencia, meciul cu numărul 200 la Barcelona. Argentinianul are 27 de goluri în 23 de meciuri în acest sezon de Primera și este cu un pas în spatele lui Ronaldo. Messi a ajuns la cota 146 de goluri în campionat, de la debutul său din octombrie 2004

Citește și
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania