Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » S-au mai dus două „pariuri”!** Komazek și Enescu, out de la Petrolul

S-au mai dus două „pariuri”!** Komazek și Enescu, out de la Petrolul

Petrolul a anunțat, oficial, că se va despărți de Nikola Komazek și Dănuț Enescu - cei doi nefăcând parte din lotul care pleacă în Turcia. Amândoi, considerați „pariuri câștigătoare", în mai toate declarațiile oficiale, din vara trecută, iar în cazul fostului jucător de la Conpet, chiar și acum câteva săptămâni, jucătorii vor fi împrumutați sau „vânduți", în funcție de ofertele care le vor avea.
S-au mai dus două "pariuri"!** Komazek și Enescu, out de la Petrolul

Petrolul a anunțat, oficial, că se va despărți de Nikola Komazek și Dănuț Enescu – cei doi nefăcând parte din lotul care pleacă în Turcia. Amândoi, considerați „pariuri câștigătoare”, în mai toate declarațiile oficiale, din vara trecută, iar în cazul fostului jucător de la Conpet, chiar și acum câteva săptămâni, jucătorii vor fi împrumutați sau „vânduți”, în funcție de ofertele care le vor avea.

Dacă în cazul lui Komazek verdictul părea dat mai de mult, despărțirea de Enescu surprinde, cine pe cine a „înșelat”, din punct de vedere al așteptărilor, fiind un subiect asupra căruia merită revenit. Și, nu este exclus ca, în funcție de rezolvarea (sau nu) a transferurilor lui Pierre Wome și Ali Mahlouti, să mai „dispară” câte ceva din lot.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro