„Galacticele” continuă drumul spre finală!** Două victorii din două: Oltchim – Metz 30-21

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim nu este naționala României, iar Metz nu are pe bancă un Olivier Krumbholz. De fapt, raportul de forțe la nivel de cluburi este invers proporțional față de cum au stat lucrurile între România și Franța, la ultimul Mondial (scor 20-39). Aseară, în grupa principală II a Ligii Campionilor, Vâlcea a învins clar Metzul, cu 30-21, și se îndreaptă spre semifinale.

Handbalistele prezente cu lotul în Brazilia n-au uitat că au avut în față câteva franțuzoaice care le-au umilit la Mondialul din decembrie și au ținut și la revanșă. Antrenorul Radu Voina are la Vâlcea un dispozitiv cu soluții mult peste echipa națională, astfel că a putut să abordeze „franțuzește” meciul cu Metz. Tridentul Brădeanu – Jovanovic – Vetkova, coordonat din poartă de Huțupan, a format o adevărată „legiune franceză” în defensivă și a reușit să-și sufoce adversarele încă din startul partidei. De fapt, cheia succesului a stat în modul cum s-a apărat Vâlcea, soluțiile în atac venind de la sine, cu multe goluri făcute de contraatacurile devastatoare ale extremelor Ardean și Managarova.

Metz cu moda, Oltchim cu golurile

Oltchim s-a desprins încă din debut, 4-0 (min. 4), 10-4 (min. 17) sau 16-9 (min. 27) în fața unei echipe venite în România cu 13 jucătoare și care a punctat doar la impresia artistică. Metz a etalat o linie vestimentară în premieră pentru România, jucătoarele prezentându-se în teren în fustițe albastre (foto, medalion), stil de echipament preferat în dauna șorturilor tradiționale. Franțuzoaicele au fost cu stilul, în timp ce vâlcencele au fost cu show-ul, unul prezentat în două acte. Oltchim nu a oprit motoarele după pauză și a mărit ecartul până la zece goluri în minutul 40 (23-13). Diferență care avea să se păstreze până spre final, chiar dacă Radu Voina a mai odihnit titularele pentru meciul următor cu Buducnost, un prim test pentru o finală de Liga Campionilor. Deocamdată, Vâlcea a făcut un pas uriaș spre semifinale, după ce a învins cu 30-21 Metz și a eliminat-o în mare măsură din lupta pentru calificare.

CLASAMENT
1. Oltchim 2 2 0 0 61-46 4
2. Buducnost 1 1 0 0 29-27 2
3. Metz 2 0 0 2 48-59 0
4. Krim 1 0 0 1 25-31 0

Meciul Buducnost – Krim s-a terminat după închiderea ediției
Următoarele jocuri: Metz – Krim (18.02), Oltchim – Buducnost (19.02)

Marcatoare:

Oltchim – Managarova 5 goluri, Ardean Elisei 5, Brădeanu 4, Ozel 3, Chirilă 3, Manea 3, Nechita 2, Curea 2, Jovanovici 1, Băbeanu 1, Vizitiu 1

Metz – Andryushina 5 goluri, Liscevici 4, Mendy 4, Ognjenovici 2, Kamto 2, Broch 2, Prudhomme 1, Limal 1.

În prima partidă din grupă, Oltchim a învins, în deplasare, formația slovenă Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13).

Programul complet al meciurilor din grupa a 2-a, în continuare, este următorul:

18-19 februarie: Oltchim-Buducnost și Metz Handball-Krim

24-26 februarie: Metz Handball-Oltchim și Krim-Buducnost

4 martie: Buducnost-Metz Handball și Oltchim-Krim

10-11 martie: Buducnost-Oltchim Rm. Valcea și Krim-Metz Handball.

În grupa 1 principală se confruntă echipele Larvik HK (Norvegia), Gyor ETO (Ungaria), Itxako Navarra (Spania) și FC Midtjylland (Danemarca).

Primele două clasate din fiecare din cele două grupe vor juca semifinalele competiției. În grupele preliminare, Oltchim a încheiat cu un bilanț de cinci victorii și o înfrângere, acumulând 10 puncte, cu care a fost liderul grupei D.

Obiectivul sezonului pentru formația antrenată de Radu Voina este jucarea finalei. Trofeul este deținut de Larvik HK (Norvegia).

„Ne bucurăm că am făcut un meci foarte bun și că am câștigat. Ne doream foarte mult să câștigăm acest meci. După cum s-a văzut, eu spun că suntem pe drumul cel bun. Cred că am început noi foarte tare și le-am demoralizat. Cu Buducnost va fi foarte greu, dar o să ne antrenăm o săptămână pentru asta. Semifinala este departe„, a declarat Bradeanu la Digi Sport


COMENTARIUL LIVE AL MECIULUI

FINALUL MECIULUI! Oltchim invinge cu 30-21 și „galacticele” sunt pregătite pentru întâlnirea cu Buducnost

Min60: Vine si golul 30! Oltchim conduce cu 30-20
Min59: Voina le cere fetelor sa pastreze diferenta de zece goluri!
Min56:
Puscasu reface diferenta de 10 goluri
Min54: Babeanu marchaza din aruncare de la sapte metri: 27-18

Min52: Nechita inscrie de pe extrema dreapta: 26-17
Min51: Frantuzoaicele inscriu de pe pozitia de pivot
Min50:
Hutupan este de netrecut
Min48: Ada Nechita inscrie: 25-16!
Min47:
Oltchim inscrie pentru 24-15, dar Metz revine imediat si reface diferenta: 24-16
Min40: Oana Chiria inscrie de la sapte metri! Zece goluri are Oltchim peste Metz

Min39: Oltchim se duce la 8 goluri dupa reusita lui Elisei
Min38: Managarova duce scorul la 21-13
Min37: Oltchim joaca in superioritate
Min37: Metz revine la sapte goluri diferenta: 20-13!
Min36: 20-12! Ozel pierde mingea
Min31:
Incepe repriza secunda

Min30: Frantuzoaicele inscriu la ultima aruncare: 18-12 la pauza
Min30: 18 – 11 in ultimele secunde ale primei reprize
Min29:
17-11! Hutupan apara si Oltchim inscrie pe contraatac
Min27: Bradeanu o gaseste excelent pe Oana Manea si este 16-9

Min26: Managarova duce scorul la 15-9!
Min26: Golul 14 pentru Oltchim
Min24: Metz revine cu o aruncare de pe picioare! Hutupan nu are reactie: 13-9
Min23: Oana Chirila inscrie iar, Oltchim profita de superioritate! 13-8
Min21: Bradeanu inscrie golul 12, dar Metz revine la cinci goluri diferenta
Min19
: Elisei duce scorul la 11-5

Min17: Ozel inscrie pentru 10-4
Min16: Bradeanu inscrie pentru 9-4! Oltchim revine la diferenta de cinci goluri
Min15: 8-4 pentru Oltchim
Min14:
Elisei duce scorul la 7-3! Oltchim revine la patru goluri diferenta
Min12: Intra Oana Manea, care duce scorul la 6-3
Min12:
Metz revine cu o aruncare de la distanta! Hutupan este batuta: 5-3!

Min9: Metz revine la trei goluri diferenta: 5-2
Min9: Vetkova este eliminata iar Oltchim joaca cu om in minus
Min7: Metz inscrie primul gol, dar Oltchim revine la patru goluri diferenta
Min6:
Ozel duce scorul la 4-0 cu o aruncare fara speranta pentru fratuzoaice
Min5:
Bradeanu duce scorul la 3-0! Oltchim incepe foarte bine meciul
Min2: Oltchim deschide scorul
Min1.
A inceput meciul


Echipele românești în cupele europene
Feminin
Cupa Cupelor, optimi (retur)
Dinamo Volgograd (Rusia) – „U” Jolidon Cluj 35-31 (în tur: 29-24)
Cupa EHF, optimi (tur/retur)
HC Zalău – CSM București 27-24 (tur), 28-20 (retur)

Masculin
Cupa Cupelor, optimi (tur)
Pandurii – Benfica (Portugalia) 27-33
Cupa EHF, optimi (tur)
Goppingen (Germania) – HC Odorhei 31-20
Cupa Challenge
Suceava – Bjelovar (Croația) 27-16

Adi GEORGESCU (Vâlcea)
[email protected]

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×