Demisia lui Capello dă peste cap fotbalul din Anglia!** Mourinho refuză naționala, dar e dorit în Premier League, iar Redknapp va antrena la EURO doar contra unei sume astronomice

Demisia lui Capello dă peste cap fotbalul din Anglia!** Mourinho refuză naționala, dar e dorit în Premier League, iar Redknapp va antrena la EURO doar contra unei sume astronomice
  • Publicat:
  • Actualizat:

Demisia lui Fabio Capello de la cârma naționalei Angliei poate avea un efect de domino la nivelul întregului fotbal european. Momentan, locul italianului pe banca naționalei Albionului a fost luat de interimarul Stuart Pearce, însă șefii FA se gândesc la un nume cu greutate în perspectiva Campionatului European din vara acestui an.

Primul pe lista englezilor este Harry Redknapp, tehnician care a făcut minuni la Tottenham și care ar fi dispus să accepte o nouă provocare. Inițial, numele lui Mourinho fusese primul pomenit de conducătorii federației engleze după demisia lui Capello, însă lusitanul a ieșit din calcule după o declarație mai veche în care arăta că suferă de patriotism: „Nu mă văd fiind selecționerul unei alte reprezentative decât cea a Portugaliei”.

Totuși, numele actualului antrenor al lui Real Madrid poate avea un loc în ecuația eventualei treceri a lui Redknapp la cârma naționalei Angliei. Portughezul nu traversează clipe prea bune în Spania, în ciuda faptului că echipa sa este pe primul loc în campionat și calificată în optimile Champions League, unde va da piept cu formația rusă ȚSKA Moscova, de aceea o plecare de pe „Bernabeu” este iminentă. Tottenham a intrat imediat pe fir, conform presei din Spania, și încearcă să-l convingă pe The Special One să revină în Premier League pe White Hart Lane, în condițiile în care Roman Abramovic și-a reafirmat sprijinul pentru Andre Villas-Boas, iar o revenire la Chelsea nu mai pare posibilă în acest moment.

Totuși, mutările preconizate nu ar urma să aibă loc până la finalul actualei stagiuni, deoarece ambii antrenori doresc să își ducă treaba până la capăt la actualele lor cluburi. În plus, Redknapp este legat de Tottenham de o clauză de 10 milioane de lire sterline, pe care FA va trebui să o plătească la vară pentru a-l vedea pe antrenor pe banca naționalei Albionului la EURO.

În aceeași ordine de idei, The Sun anunță că Fabio Capello este luat în calcule de Roman Abramovic pentru postul de manager, în cazul în care Andre Villas-Boas va accepta în vară oferta lui Massimo Moratti de a o antrena pe Inter Milano.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×