Azi se împlinesc trei ani de la moartea lui Marian Cozma:** „Sârbii i-au dedicat finala lui Marian”

Azi se împlinesc trei ani de la moartea lui Marian Cozma:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru familia Cozma, trei ani de durere își vor închide astăzi bucla, dar vor mai urma alții, alții și iar alții. Pentru că Marian le mai aduce la viață retina apropiaților doar din afișele ce împânzesc casa și din amintirile păstrate cu sfințenie în cutele inimii. „Toate zilele sunt identice pentru noi… Fixăm piatra funerară cu o privire absentă, și ne gândim, ne gândim, ne gândim. M-a bucurat că m-au sunat amicii lui din România și prietenii săi sârbi, Zarko Sesum și Marko Vujin, colegii de la Veszprem… și eu le-am ținut lor pumnii în finala Danemarca – Serbia (21-19)”, ne întâmpină Petre Cozma.

Domnule Cozma…
Mă duc tot timpul la mormânt, am dat toată zăpada de pe alei zilele astea, să fie frumos și curat la fiul meu. Mi-e mai bine când fac treabă, pentru că am fost internat în spital din cauza unei hernii de disc și greu a mai trecut timpul. În rest, mă mai sună băieții de la Constanța, prietenii lui apropiați și mă mai întreabă de una, de alta… Mulți mi se adresează cu formula: „Iertați-mă, nea Petre, vă deranjez!?” Cu ce să mă mai deranjeze pe mine cineva!? Îmi canalizez toată energia pe nepoțelul de 5 ani și pe Asociația Sportivă „Marian Cozma” de la Școala nr. 30.
Cum vi l-ați fi închipuit azi pe Marian?
Cu marele lui zâmbet pe buze și jucător de bază în naționala României. Era aerul meu și ne e tare greu fără el. Eu și fetele ne mai luăm cu una cu alta, dar soției mele îi este groaznic. Eu dorm în camera lui, unde candela arde și tricourile îl așteaptă.

„CÂND VORBESC CU MINE ÎȘI ALINĂ‚ DORUL DE MARIAN”

Cine v-a mai sunat dintre prietenii lui?
M-au sunat ieri (n.r. luni) Zarko Sesum și Marko Vujin și mi-au spus că ar fi vrut să cucerească aurul la Campionatul European pentru Marian, dar și așa, medalia de argint tot fiului meu i-o dedică. Ei când vorbesc cu mine au tendința să-mi spună că parcă ar discuta cu fratele lor și așa își mai alină dorul de el. Cei doi sârbi sunt ca și copiii mei și cred că de acolo, de Sus, băiatul meu i-a încurajat și a vărsat o lacrimă atunci când Zarko a fost lovit din tribune…
Ați văzut acel incident când Sesum a fost lovit în ochi cu o săgeată sau cu o brichetă, la semifinala cu Croația (n.r. 26-22 pentru Serbia)?
Eu n-am urmărit meciul, dar din ce mi-a spus Zarko cei din tribună au vrut să-l ochească pe Balic (n.r. vedeta croaților Ivano Balic), marele lor dușman, că doar nu l-ar fi luat sârbii din tribună chiar pe el la țintă. E un ghinionist, dar acum se simte mai bine…
Ați mai fost în Ungaria? Ce mai știți despre asasini?
Din cauza drumurilor n-am mai putut ajunge, dar știu că cei de la Veszprem l-au comemorat. Despre băieții ăia n-aș mai vrea să aduc discuția totuși în aceste zile…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!