Poli visează stadion nou, dar Primăria își ia mâna de pe echipă, din cauza datoriilor!** Clubul e iar în pericol să nu-și ia licența pentru Liga I

Redactor:
Radu Faur
Poli visează stadion nou, dar Primăria își ia mâna de pe echipă, din cauza datoriilor!** Clubul e iar în pericol să nu-și ia licența pentru Liga I
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatele auditului cerut de CJ Timis au ajuns si la primarie, iar Gheorghe Ciuhandu nu este incantat de ceea ce a citit. Consilierii locali au discutat bugetul pe 2012, iar pentru Poli Timisoara nu s-a alocat niciun ban.

Analiza financiară a clubului Poli Timișoara, cerută de Consiliul Județean Timiș, a ajuns de aproape o săptămână pe masa lui Constantin Ostaficiuc. Datele nu pot fi însă făcute publice, astfel încât nu putem ști dacă datoriile clubului sunt mai mari sau nu de 4 milioane de euro, sumă declarată de Marian Iancu.

„L-am citit, dar nu pot să dau niciun detaliu legat de audit. Ne vom întâlni la sfârșitul săptămânii cu cei de la primărie și atunci vom decide ce vom face”, a declarat astăzi președintele CJT, Constantin Ostaficiuc.

Un indiciu a dat, totuși, primarul Timișoarei. Consilierii locali au discutat astăzi bugetul pentru anul 2012, iar pentru Poli nu s-a alocat nimic. Lucrurile s-ar putea schimba, însă doar dacă Poli mai plătește din datorii.

„N-am alocat către clubul Politehnica niciun leu, acum, dar am păstrat poziția ca atare, pentru că, dacă vor avea drept de licențăși performanță sportivă, înțelegem să-i ajutăm. Nu vom mai da bani în condițiile în care nu știu să-și păstreze licențele, în condițiile în care nu-și rezolvă problemele pe care le au cu statul”, a declarat Gheorghe Ciuhandu în cadrul conferinței de presă de dimineață.

Ulterior, Ciuhandu a fost întrebat în cadrul ședinței de plen de unul dintre consilieri despre audit și a răspuns astfel: „Am primit de la Consiliul Județean un audit, nu pot să îl fac public, l-am citit pe semnătură, dar citindu-l, am hotărât că ar fi mai bine să prevedem cu cifra zero suma pentru Poli. Dacă o să-l citiți, pe semnătură, poate o să apreciați discreția”.

Iancu: „Nu avem datorii la stat”
Marian Iancu așteaptă ca autoritățile locale și județene să îi cheme pe conducătorii clubului la discuții. „Nu avem acces la analiza financiară comandată de Consiliul Județean Timiș, deci nu știu exact ce scrie în audit. Vom avea discuții cu autoritățile când se întoarce Chivorchian din Spania sau chiar și mai devreme, dacă ei ne vor chema. Datoriile sunt de patru milioane și un pic de euro către terți, iar la stat am achitat tot”, a spus șeful lui Poli.

Iancu a mai completat că clubul mai are, totuși, de achitat circa 40 de milarde de lei vechi, însă e o sumă care va fi compensată, pentru că Fiscul trebuie să dea clubului la fel de mulți bani, reprezentând TVA-ul. „Mai e de compensat la divizare, însă lucrurile evoluează greu. Din 78 de miliarde au mai rămas de compensat 40 de miliarde (n.r., circa 1 milion de euro). Dacă, până la 31 martie, nu se compensează, atunci vom avea probleme cu licența. Dar nu va fi cazul, e problema noastră și ne vom ocupa de ea din timp„, a afirmat Iancu.

Dacă autoritățile locale și județene se pun de acord să intre în acționariatul clubului, vor fi alocate circa 4 milioane de euro pentru achiziționarea acțiunilor. În caz contrar, Poli va avea șanse mici să primească licența pentru prima ligă, chiar dacă va promova pe teren la finalul sezonului actual.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri