Au trecut proba de „Oral”!** Petrolul a obținut a doua victorie în turneul de pregătire din Antalya

Redactor:
Marian Dima
Au trecut proba de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a „echilibrat” balanța rezultatelor din turneul efectuat în Antalya și, după două înfrângeri a obținut și două victorii. Al doilea succes a venit tot împotriva unei echipe mai slab cotate, FC Akzhayik Oral, astfel că aceste meciuri câștigate nu au darul să entuziasmeze, mai ales dacă este să ne uităm și la ceea ce joacă acum Concordia Chiajna, de exemplu… Meciurile oficiale nu se vor compara, însă, cu acestea, de pregătire, cum, la fel de adevărat este că mai sunt vreo 3 săptămâni până la startul în campionat, astfel că se mai pot întâmpla multe.

Contra celor de la FC Akzhayik Oral(Kazakhstan), colegi de hotel cu petroliștii, pentru echipa antrenată de Valeriu Răchită, au marcat Buhuși (min. 49) și Roman (56), la capătul unui meci în care, ocaziile de gol au aparținut, în general, românilor. Buhuși a deschis scorul (min. 49), după ce l-a driblat pe portarul advers, trimițând, mai apoi, în plasa goală, însă „cazacii” au egalat după 3 minute, la un penalti provocat de Ben Djemia, Moltzev înscriind de la punctul cu var. Petroliștii au revenit repede în avantaj, Roman (56) marcând cu un șut de la 22 de metri și stabilind scorul final: 2-1.

Voican s-a accidentat

Cel mai important lucru al partidei nu a fost însă unul pozitiv ci accidentarea lui Andrei Voican, atacantul Petrolului lovindu-se la o fază în care a scăpat spre poarta adversă, genunchiul „fugindu-i” cum se spune, astfel că acesta este suspect de o entorsă, care l-ar putea ține pe tușă câteva săptămâni! Un alt atacant, Mihai Dina, de abia sosit la echipă, nu a fost utilizat, el fiind nepus la punct cu pregătirea.

Au venit, au jucat, au plecat…

„Întăririle” promise de către impresarul Traian Gherghișan petrolului au respectat „tiparul” ultimelor încercări ale acestuia de a „lipi” ceva la echipa lui Răchită. După „amintirile” cu Stepanov, Donetk, Petrovici și Pelanda, sau, de dată mai recentă, cu coreeni fără mare valoare, Gherghișan a încercat cu Akram Maatouk ( un vârf de atac tunisian în vârstă de 27 de ani și 171 de centimetri, născut la 18 ianuarie 1985, de la prim-divizionara Stade Tunisien) și italianul Daniel Bombardieri (12 mai 1985, 185 cm, jucător de bandă care în sezonul 2008-2009 a evoluat 2 meciuri pentru Albinolffe, echipă de Serie B, apoi, un an mai târziu, pentru un sezon, a fost la AC Pro Sesto (Italia C2), jucând în 15 meciuri), acesta din urmă fiind și pe la… U. Cluj, în probe. . . Amândoi au jucat în amicalul de sâmbătă, după care au aflat că sunt și „puși pe liber”, prestația lor fiind departe de a se încadra în cei „200.000, pentru achiziții”.

După acest meci, ploieștenii intră în categoria meciurilor serioase, astăzi FC Petrolul urmând să întâlnească, de la ora 15.15, pe Tatran Presov (Slovacia), o echipă care are același „statut” ca și „lupii”, în campionat, adică se luptă pentru evitarea retrogradării, jocul urmând să fie televizat, pe Digi TV.

Petrolul Ploiești – FC Akzhayik Oral 2-1 (0-0)

Teren: „Ryu Kaia” – Belek. Au marcat: Buhuși (min. 49), Roman (56), / Moltzev (52 – penalty)

Petrolul: Pavilas – Străuț, Melinte, Ben Djemia, Stoica – Mustivar, Negru – Oprița, Stojimirovic, Neagu – Voican.

Au mai intrat: Gritti, Oprea, Buleică, Tudor, Melinte, Ben Djemia, Dumitru, Bărbulescu, Buhuși, Bendjemaa, Stojimirovic, Roman, Borza, Akram Maatouk, Bombardieri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…