PREMIERĂ‚!** Suntem în sferturile EURO 2012 la futsal! România – Cehia 3-1

PREMIERĂ‚!** Suntem în sferturile EURO 2012 la futsal! România - Cehia 3-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Singura națională de fotbal din România calificată în 2012 la un Euro a învins aseară Cehia cu 3-1 și s-a calificat în sferturile competiției din Croația. Golurile lui Dobre, Ignat și Matei au dus România între primele opt în Europa.

Tricolorii au dat piept cu Cehia, adversar pe care l-au mai întâlnit și în drumul spre turneul final și pe care l-au învins cu 1-0. Obligată să câștige după ce a pierdut debutul cu Croația, România a început șovăitor, primind gol încă din minutul 8. După reușita lui Belej, elevii spaniolului Rivera Amoros De Quinos au recuperat din posesie, depășindu-și apoi adversarii la toate capitolele. Dobre (foto) a egalat (min. 17), Ignat ne-a adus în avantaj (min.34), cu un gol din plonjon cu capul, iar Matei a închis tabela (min. 37), după un contraatac fulgerător.

România a urcat pe locul întâi în grupă (3 p, golaveraj 4-3), înaintea Croației (3 p, 2-1) și a Cehiei (0 p). Ierarhia finală se va cunoaște după meciul de mâine, Croația – Cehia. În funcție de locul ocupat, tricolorii își vor afla adversarul din sferturi. Dacă vor câștiga grupa, evită Spania, cel mai probabil învingătoarea grupei B. În această situație, ar da piept cu Ucraina sau Slovenia.

Primele două sferturi de finală sunt programate luni, 6 februarie: 2A – 1B și 1A – 2B


Min 40. Final de meci

Min 37. GOL România! Matei a înscris pe un contraatac purtat de unul singur.

Min 34. GOL România! Ignat înscrie din plonjon, cu capul, din 2 metri.

Min 21. A început a doua repriză.

Min 20. Finalul primei reprize.

Min 17. GOL România! Dobre egalează cu un șut puternic, din prima, de la distanță.

Min 8. GOL Cehia! Belej deschide scorul.

Min 1. A început partida


Singura națională de fotbal calificată în 2012 la un turneu final continental, cea de futsal, a pierdut românește în meciul de debut la Euro din Croația: a jucat bine, dar a cedat pe două greșeli individuale: scor 1-2 (0-0).

La futsal, îl avem în teren pe „Mimi” Stoica, iar pe bancă pe spaniolul Rivera Amoros De Quinos, dar naționala are un joc compact și frumos. Cel puțin așa s-a întâmplat în 90 la sută din meciul cu gazda Europeanului, Croația. Românii (foto Florin Matei) au dominat tactic jocul disputat marți la Split, s-au apărat bine, dar au călcat strâmb de două ori în repriza a doua.

Cum grupa din care fac parte este formată din numai trei echipe, tricolorii sunt obligați să câștige meciul al doilea, azi, ora 19:30, contra Cehiei, pentru a mai spera la sferturile de finală. În ultimul meci, i-am învins pe cehi cu 1-0, la Târgu Mureș, în preliminarii. În meciul cu Croația, pentru a România a marcat Csoma (min. 30).

Grupa A
Croația – 3p (2-1)
Cehia – 0p (0-0)
România – 0p (1-2)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri