Radu Ștefan vrea revanșa în fața celor de la AC Milan:** „Vom face totul pentru a învinge”

Radu Ștefan vrea revanșa în fața celor de la AC Milan:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a declarat că el și coechipierii săi vor face totul pentru a învinge formația AC Milan, miercuri, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei, după ce în Cupă au pierdut în fața milanezilor, informează cittaceleste.it.

„Sperăm să îi învingem. Trebuie să ne pregătim bine și vom face totul pentru a învinge. Înfrângerile din partidele cu AC Milan (n.r. – 1-3 în sferturile de finală ale Cupei Italiei ) și cu Internazionale Milano (n.r. – 1-2 în Serie A, în 22 ianuarie) ne-au învățat că trebuie să fim mai implicați și să muncim mai mult pentru a bate o echipă mare ca Milan”, a spus Radu.

Ștefan Radu a precizat că Lazio, care s-a impus duminică în fața formației Chievo, scor 3-0, în etapa a XX-a din Serie A, se luptă în continuare pentru Liga Campionilor. „Ați văzut cum am pierdut cu Inter, meritam alt rezultat. În Cupă a fost diferit, pentru că antrenorul a schimbat puțin echipa. Cu Chievo a fost bine. În ceea ce mă privește pe mine, eu îmi fac treaba, fac ceea ce îmi cere Mister. Din punct de vedere fizic încă nu sunt la nivel maxim”, a menționat fotbalistul.

Întrebat ce loc poate ocupa Lazio în actualul campionat al Italiei, Radu a răspuns: „Inter și Juve au făcut achiziții importante. Însă vor trebui să piardă și ei mai devreme sau mai târziu”.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×