Șoc la Madrid: Mourinho ia titlul și pleacă!** The Special One și-a anunțat viitoarea destinație

Real a trecut și peste al zecelea meci cu gol primit "acasă". "Galacticii" și-au făcut însă treaba și au câștigat cu 3-1 în fața celor de la Zaragoza. Ozil și ai lui profită de pasul fals al Barcei și se distanțează de marea rivală la șapte puncte.
Șoc la Madrid: Mourinho ia titlul și pleacă!** The Special One și-a anunțat viitoarea destinație

Real a trecut și peste al zecelea meci cu gol primit „acasă”. „Galacticii” și-au făcut însă treaba și au câștigat cu 3-1 în fața celor de la Zaragoza. Ozil și ai lui profită de pasul fals al Barcei și se distanțează de marea rivală la șapte puncte.

Spaniolii se așteaptă ca Mourinho să plece de la Madrid în plină glorie. Titlul ar fi o bună ocazie pentru The Special One să schimbe aerul, mai ales în condițiile unei lupte inegale în duelul cu Barca lui Guardiola.

Mourinho și-a anunțat deja plecarea. Marca preia o informație a celor de la Sunday Times, care anunță că portughezul s-a decis asupra viitoarei destinații.

„Mourinho a decis să abandoneze Realul la sfârșitul acestei veri. Antrenorul a decis să revină în Anglia pentru a prelua un club din Premier League”, scriu cei de la Sunday Times.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania