Drumul spre Brazilia începe cu chinul din Antalya!** Pițurcă îi face pe steliștii de la lot să suspine după nămeții din Poiană:** „Vă vreau cai de rasă, nu gloabe!”

Drumul spre Brazilia începe cu chinul din Antalya!** Pițurcă îi face pe steliștii de la lot să suspine după nămeții din Poiană:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu toate că sâmbătă naționala a ajuns în Antalya aproape de miezul nopții și că tricolorii au avut foarte puțin timp pentru odihnă, ieri dimineață toată lumea a fost în picioare la prima oră, pentru un antrenament bazat exclusiv pe pregătirea fizică.

Imaginile cu Steaua sau Oțelul în zăpada din Poiana Brașov par vederi din vacanță în comparație cu ceea ce au de înfruntat tricolorii în Antalya. La Belek nu ninge ca în țară, dar ziua începe obligatoriu cu o ploaie deasă și murdară, iar vântul puternic trece fără probleme prin geci. Naționala a ajuns sâmbătă seara în Turcia cu aproape două ore întârziere și, din această cauză, oamenii lui Pițurcă nu au prins nici măcar șase ore de odihnă până la primul antrenament. Unul fixat de selecționer la ora 7:30! „Programul e program și trebuie respectat!”, au spus cei din staff-ul naționalei atunci când au fost întrebați de posibilitatea ca ședința de pregătire de duminică dimineața să fie anulată.

Ochii mici și părul ciufulit
Tricolorii coboară ușor din autocar și lasă impresia că n-ar vrea să-și părăsească scaunele călduroase. Tătărușanu are părul în toate direcțiile, semn clar că a fost luat direct din pat, iar Pintilii duce repede mâna la gură atunci când îi scapă un căscat lung. „Nu ne-am mai trezit la ora asta de când eram în școala generală”, găsesc jucătorii puterea să glumească. Apoi, își caută rapid gecile și pornesc spre terenul pe care preparatorul fizic îi așteaptă de aproape un sfert de oră.

„Aici e ca la munte!”

Rapid, după câteva exerciții de stretching, se formează patru grupuri a câte cinci jucători pentru seriile de alergare. Tătărușanu, Bălgrădean și Lung, portarii chemați de Pițurcă, rămân undeva în urmă, dar nu scapă nici ei de ture. Primul grup e cel al alergătorilor profesioniști, cu Mihai Roman și cu Alex Bourceanu în frunte, urmați de Niculae, de Papp și de Găman. Al doilea e cel în care Steaua domină, prin Tănase, Chipciu, Gardoș și Chiricheș , cu gorjeanul Pintilii lângă ei. „Ce Antalya, frate, că aici e ca la munte!”, se amuză amar roș-albaștrii, care au dat zăpada din Poiana Brașov pe ploaia din sudul Turciei.

„Trageți de voi, că ați lăsat-o cam moale!”

Tricolorii încep să depene din cei aproape șapte kilometri pe care îi au de alergat sub ochii lui Pițurcă. Antrenorul are capul acoperit de glugă, iar privirea sa încruntată îl face să semene cu profesorul Snape, celebrul personaj din filmul Harry Potter. „Hai, fiți cai de rasă, nu gloabe! Trageți de voi, că ați lăsat-o mai moale aici!”, își încurajează selecționerul elevii. După a opta serie, când jucătorilor le-a dispărut și cea mai mică urmă de somn, Victor Pițurcă anunță finalul antrenamentului. Nimeni nu mai cască acum și, surprinzător, dintre nori apare soarele atât de așteptat în Antalya. Măcar la celelalte două ședințe de pregătire tricolorii au scăpat de vânt și de ploaie și s-au putut bucura de căldură.

Nu m-am mai trezit așa devreme de când eram în clasa a V-a!
Silviu Lung jr, portar România

Pentru noi, prezența la echipa națională este o mândrie și nu ținem cont de faptul că trebuie să ne trezim de dimineață sau să facem antrenamente grele
Valerică Găman, fundaș România

Pentru tricolori urmează pădurile!
Având în vedere că jucătorii sunt într-o perioadă de acumulare, Victor Pițurcă a pregătit pentru perioada cantonamentului din Antalya un program elaborat pentru pregătirea fizică a tricolorilor. Antrenorul le-a cerut oamenilor care s-au ocupat de organizarea stagiului de pregătire din Turcia să se intereseze dacă naționala poate folosi pentru ședințele de pregătire și pădurea din luxosul complex în care e cazată. „În zilele următoare vrem să facem antrenamente și acolo, unde dorim să pregătim anumite trasee și, de aceea, am întrebat din timp dacă se poate”, au explicat oamenii din staff-ul naționalei. Vestea nu i-a neliniștit pe jucători, ci dimpotrivă. Mulți dintre ei se așteptau la mai rău, adică la antrenamente fizice pe plajele din Antalya: „E bine că am scăpat de nisip! Când alergi pe plajă ai senzația că duci încă un om în spate. E destul de solicitant”, a remarcat unul dintre tricolori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri