„Buburuza” lui Pancu, hazul rapidiștilor!** Alexa se teme pentru siguranța colegului lui: „Mi-e să nu-l calc” :)

Daniel Pancu a găsit o soluție la care puțini s-ar fi gândit după ce a rămas fără permisul auto: și-a luat mașină electruică, pe care o poate conduce pe drumurile publice fără alte acte doveditoare în fața polițiștilor rutieri. Mașinuța a provocat, însă, hazul tuturor colegilor atacantului rapidist, care l-au luat peste picior pe acesta. Primul care a făcut-o a fost mijlocașul Dan Alexa, care a comentat cu haz noua achiziție a colegului său: "Am văzut mașina lui Pancu atunci când am parcat, mi-era să nu o calc". El a fost completat de președintele Constantin Zotta: "L-am întrebat pe Daniel dacă are cauciucuri de iarnă, că mi-e că nu găsim unele micro". Nici Pancu nu se cruță de miștouri, fiind conștient că mini-bolidul care prinde o viteză maximă de 45 de km/h este demn de tot hazul: "Am avut o cursă în drum spre cantonament, am depășit la limită un biciclist. Asta nu este a mea, o să-mi iau alta mai silențioasă. Mașina pe care o conduc acum e prea gălăgioasă, mă înjură toți vecinii că îi trezesc când o pornesc".
"Buburuza" lui Pancu, hazul rapidiștilor!** Alexa se teme pentru siguranța colegului lui: "Mi-e să nu-l calc" :)

Daniel Pancu a găsit o soluție la care puțini s-ar fi gândit după ce a rămas fără permisul auto: și-a luat mașină electruică, pe care o poate conduce pe drumurile publice fără alte acte doveditoare în fața polițiștilor rutieri.

Mașinuța a provocat, însă, hazul tuturor colegilor atacantului rapidist, care l-au luat peste picior pe acesta. Primul care a făcut-o a fost mijlocașul Dan Alexa, care a comentat cu haz noua achiziție a colegului său: „Am văzut mașina lui Pancu atunci când am parcat, mi-era să nu o calc”. El a fost completat de președintele Constantin Zotta: „L-am întrebat pe Daniel dacă are cauciucuri de iarnă, că mi-e că nu găsim unele micro”.

Nici Pancu nu se cruță de miștouri, fiind conștient că mini-bolidul care prinde o viteză maximă de 45 de km/h este demn de tot hazul:

„Am avut o cursă în drum spre cantonament, am depășit la limită un biciclist. Asta nu este a mea, o să-mi iau alta mai silențioasă. Mașina pe care o conduc acum e prea gălăgioasă, mă înjură toți vecinii că îi trezesc când o pornesc”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]