Ultimatum 5 etape, bani pe jumătate!** Măsurile luate în ultima Adunare Generală

Ultimatum 5 etape, bani pe jumătate!** Măsurile luate în ultima Adunare Generală
  • Publicat:
  • Actualizat:

Măsurile luate luni de LPF sunt doar propuneri. Pentru a fi puse în practică, ele trebuie să aibă avizul FRF. În sala de la sediul Ligii a fost prezent și Mircea Sandu, dar, din ce spun cei implicați, apariția sa a fost mai degrabă discretă.

„Dacă din 45 de meciuri, 10 vor fi stricate de arbitri, nu ai ce face. Chemi străinii și gata”. Așa a concluzionat Dumitru Dragomir discuțiile purtate în Adunarea Generală a LPF de ieri. Dacă înainte de ședință părea că se va înainta către FRF un document prin care cluburile cer imperios arbitraje din străinătate, întrunirea din dealul Cotrocenilor a înmuiat cumva asperitățile în această privință. Vor fi cinci etape de probă, în care românii nu au voie să comită erori în mai mult de nouă meciuri, adică în mai puțin de două pe etapă. Zece e pragul pe care Dragomir îl consideră inacceptabil, de unde rezultă că cifra nouă încă se acceptă.

Interesant e că în primele cinci runde ale primăverii derby-urile nu abundă, fruntașele confruntându-se în linii mari cu echipe din partea a doua a clasamentului. Vor fi doar cinci meciuri de risc maximum.

Etapa Meciul
19 Rapid-U Cluj
20 U Cluj-Steaua
22 Oțelul-Dinamo
23 Dinamo-Vasluim, CFR-Oțelul

La fel de interesant va fi cine va stabili și va contabiliza greșelile. CCA, care în anumite cazuri a minimalizat erorile, sau cluburile, care în general le amplifică.

Bani mai puțini

Dacă hotărârile LPF vor fi ratificate de Comitetul Executiv al FRF (mulți dintre cei prezenți în sală luni au un cuvânt de spus la C. Ex., dar îi pot influența și pe alți membri ai executivului federal), atunci centralii de prim eșalon vor câștiga în retur doar 2.700 lei net pe meci, față de 5.400 până acum. Proporțional, se vor reduce și onorariile asistenților. Dumitru Dragomir a declarat că dacă situația din arbitraj se va normaliza, sumele vor reveni în scurt timp la nivelul inițial. Dacă măsura va fi pusă în practică, se va ajunge în situația în care la prima ligă se va câștiga aproape cât la o partidă de eșalon secund. Acum, la Liga a II-a, un central câștigă 1.500 de lei net, la care se adaugă cheltuielile de cazare și masă, cu care suma se duce spre 2.000 de lei.

Cheia la Mircea Sandu

Deși a fost discret la întâlnirea președinților de cluburi, Mircea Sandu pare personajul decisiv al evenimentelor.Tocmai de aceea conducătorii de cluburi au ținut neapărat ca numărul unu de la Casa Fotbalului să fie de față, pentru a da greutate demersurilor de ieri. Se pare că ideea moratoriului de cinci etape vine tot dinspre președintele FRF, deși nu el a fost cel care a exprimat-o la Ligă.

Fără rubedenii

O altă idee a întrunirii de ieri a fost eliminarea acelor observatori sau a acelor membri ai CCA care au în arbitraj rude de până la gradul III. Nimic nou, această hotărâre s-a mai luat și în alte perioade, renunțîndu-se la ea după scurt timp, atunci când s-a constatat că dacă ea se pune în aplicare, rămânem fie fără arbitri, fie fără observatori.

„O să vedeți că, și dacă greșesc, și dacă nu greșesc arbitrii români, tot la brigăzi din străinătate se va ajunge!”, Gigi Becali, patron Steaua.

„E foarte bine că li se mai dă arbitrilor români o șansă, dar sunt mulți dintre ei care sunt scăpați rău de tot pe Centură”, Adrian Porumboiu,
patron FC Vaslui

„Nu e corect pentru unul ca Tudor să ia așa puțini bani, dar pentru alții suma e prea mare”, Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui.

„Așteptăm ca arbitrajele să se îmbunătățească. Noi nu dorim arbitri străini. Așteptăm cinci etape și, dacă meciurile vor fi făcute iar praf, vor veni arbitri străini!”, Dumitru Dragomir, președintele LPF

„Liga poate să propună ce vrea! Eu sunt curios să văd cine stabilește arbitrajele proaste”, Dan Lăzărescu, secretar al Comisiei Centrale a Arbitrilor

Alin Buzărin / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×