Unuia dintre „stâlpii” actualei Steaua i se arată ușa!** Titular de drept în echipa lui Stan, dă acum probe până în vară pentru un nou contract

Steaua s-a despărțit în această iarnă de George Galamaz, iar Valentin Iliev și Geraldo Alves au intrat în ultimele 6 luni de contract, însă conducătorii roș-albaștrilor nu se arată îngrijorați în ceea ce privește situația contractuală a fotbaliștilor din defensivă. Dintre ultimii doi, doar bulgarul este foarte aproape de a semna prelungirea în viitorul apropiat, în timp ce portughezul va fi lăsat în joc de glezne până la finalul sezonului. Motivul pentru care nu i se face o nouă ofertă lui Geraldo este legat de vârsta acestuia, la 31 de ani fiind suspectat că nu ar mai face față unui ritm susținut de meciuri, astfel că i s-a propus o rediscutare a angajamentului abia din vară, atunci când contractul actual va expira. "Rămâne de văzut ce mai poate Geraldo de acum încolo. E bine să-ți iei măsuri de precauție. Are o vârstă, e cel mai bine plătit jucător din lot și trebuie să fim atenți", a explicat Narcis Raducan, directorul sportiv al Stelei la gsptv. Între timp, Geraldo poate pleca în orice moment de la Steaua în cazul în care va primi o ofertă convenabilă, el intrând deja în ultimele 6 luni, ceea ce îi permite să negocieze cu oricine va dori. Geraldo Alves a jucat în 40 de meciuri pentru Steaua din 2010 până la finalul primei părți a actualului sezon și a marcat în total trei goluri.
Unuia dintre "stâlpii" actualei Steaua i se arată ușa!** Titular de drept în echipa lui Stan, dă acum probe până în vară pentru un nou contract

Steaua s-a despărțit în această iarnă de George Galamaz, iar Valentin Iliev și Geraldo Alves au intrat în ultimele 6 luni de contract, însă conducătorii roș-albaștrilor nu se arată îngrijorați în ceea ce privește situația contractuală a fotbaliștilor din defensivă. Dintre ultimii doi, doar bulgarul este foarte aproape de a semna prelungirea în viitorul apropiat, în timp ce portughezul va fi lăsat în joc de glezne până la finalul sezonului.

Motivul pentru care nu i se face o nouă ofertă lui Geraldo este legat de vârsta acestuia, la 31 de ani fiind suspectat că nu ar mai face față unui ritm susținut de meciuri, astfel că i s-a propus o rediscutare a angajamentului abia din vară, atunci când contractul actual va expira. Surse autorizate susțin că Geraldo nu va primi nici atunci o înnoire, Gigi Becali fiind încântat să scape de plata salariului portughezului, de 300.000 de euro.

„Rămâne de văzut ce mai poate Geraldo de acum încolo. E bine să-ți iei măsuri de precauție. Are o vârstă, e cel mai bine plătit jucător din lot și trebuie să fim atenți”, a explicat Narcis Raducan, directorul sportiv al Stelei la gsptv.

Între timp, Geraldo poate pleca gratis de la Steaua în cazul în care va primi o ofertă convenabilă, el intrând deja în ultimele 6 luni, ceea ce îi permite să negocieze cu oricine va dori.

Geraldo Alves a jucat în 40 de meciuri pentru Steaua din 2010 până la finalul primei părți a actualului sezon, devenind un titular incontestabil în primul 11 al roș-albaștrilor. Portughezul a marcat în total trei goluri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro