Dan Petrescu anunță două transferuri din Liga 1:** ‘Nu vreau să am puțini jucători și să ne plictisim la antrenamente’

Dan Petrescu anunță două transferuri din Liga 1:** 'Nu vreau să am puțini jucători și să ne plictisim la antrenamente'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a câștigat premiul ProSport pentru antrenorul anului. „SuperDan”, așa cum este alintat de fanii lui Kuban, a declarat că a reușit să transfere un mijlocaș de bandă dreaptă de la campioana Zenit, reușind să acopere astfel acel post deficitar.

Chiar dacă are la dispoziție 24 de jucători, Petrescu mai caută întăriri și afirmă că s-a interesat de 2 fotbaliști din Liga 1.

Sunt foarte fericit că lumea mă apreciază. Am câștigat din nou acest premiu, pe care l-am câștigat și în trecut. Sunt fericit.

E clar că în momentul de față nu trebuie să ne mulțumim cu ce avem. Am ajuns înainte de termen la ceea ce ne doream, așa am pățit și la Unirea Urziceni. Acest play-off ne-a încurcat puțin socotelile. E mult mai greu să joci meci de meci cu aceste echipe tari. Îmi doresc împreună cu clubul să ajungem cât mai sus.

Sunt foarte mulțumit de ceea ce a realizat Varga aici și nu am ce să-i reproșez. Acum a venit la club un fotbalist de bandă dreaptă de la Zenit și e clar că suntem acoperiți pe acest post.

Vrem să aducem 2 jucători pentru centrul terenului, poate chiar din campionatul românesc. Dacă nu vom reuși, eu am 24 de jucători la dispoziție și asta e, ne vom descurca așa.

Eu cer patronului să am concurență pe posturi. Nu vreau să am puțini jucători și să mă plictisesc și eu și ei la antrenament. Mereu le spun să nu se aștepte să fie titulari meci de meci. Dacă se antrenează bine, joacă. Dacă nu, nu. „, a declarat Dan Petrescu la „Ora de ProSport”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×