A RATAT un transfer la Milan, are 30 de ani și Becali vrea ca el să devină ‘creierul’ echipei: **”Vreau să arăt că Steaua mi se potrivește”

A RATAT un transfer la Milan, are 30 de ani și Becali vrea ca el să devină 'creierul' echipei: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu cedează și nu se uită la buletin. Speră să i se întoarcă norocul și să facă performanțe cu Steaua, lucru ce l-ar putea propulsa în fotbalul european. Nu îi place să privească înapoi, dar își promite sieși că va trage de el ca să atingă apogeul carierei în tricoul Stelei. Cireașa de pe tort ar însemna în viziunea lui Tibi Bălan (30 de ani) un transfer la o echipă de afară.

Tibi, cam rare aparițiile tale în presă. Nu-ți place de noi?
Apar și eu cât pot. Încerc momentan să o accept așa cum este, depinde cum scrie de tine. În articolele scrise despre mine, parcă nu mă regăsesc.

Ai fost o speranță a fotbalului românesc descoperită de Mircea Lucescu. Ai vorbit cu el după ultimele evenimente?
N-am apucat să vorbesc cu dumnealui. Prin intermediul unei televiziuni i-am urat sănătate. Îi datorez foarte mult și sper să se facă bine cât mai repede.

Te-a adus la Rapid la 18 ani. Ce a însemnat pentru tine?
Dacă el nu pleca de la Rapid atunci, aveam alt traseu în carieră. M-a promovat foarte tânăr. Aveam un statut solid în cadrul echipei, vorbea cu mine, făcea antrenamente personale, m-a ajutat enorm.

„Iordănescu mă juca, Rednic mă împrumuta”

Și când s-a terminat perioada asta?
Când a plecat s-au schimbat datele problemei. Am mai rămas puțin acolo, am jucat vreo șapte meciuri cu Iordănescu, iar decisiv a fost când a venit Rednic. Mă dădea împrumut pe la Electromagnetica, Gaz Metan…a fost un pic de răutate acolo din partea dumnealui. Dacă într-un meci eram cel mai bun din echipă, după joc nici nu se uita la mine.

A urmat cel mai lung episod, și anume, Sportul. Ai avut contract de nouă ani cu Șiman?
Nu se semnează contracte pe nouă ani la Sportul. Normal e pe cinci ani, dar când vine un copil care nu știe prea multe, acceptă imediat niște condiții. Sunt niște tactici ale domnului Șiman pe care le practică, dar nu le pot dezvălui acum. Va veni și acel moment, când voi spune mai multe.

„Nu mai aveam chef când vedeam că revin în Regie”

De ce nu ai reușit să pleci mai devreme?
Eu am demonstrat că pot juca la nivel înalt de mai multe ori. Și la 22-23 de ani am avut niște sezoane bune, dar mereu se cereau milioane pe mine, nu știu pe ce bază. Se aștepta să ating punctul maxim și atunci pățeam eu ceva. Ori îmi rupeam piciorul, ori retrograda echipa.

Ai luat campionatul cu Unirea și ai jucat în Ligă. Cum a fost când te-ai întors iar la Sportul?
Ce să mai zic? Dispăruse plăcerea, nu mai aveam niciun chef să joc acolo. Antrenamentele le făceam doar să fie făcute, condițiile erau nasoale. Nu mai aveai niciun motiv de bucurie. Din punct de vedere psihic, mi-a fost foarte greu.

Cineva care a lucrat cu tine a spus că ești ca un tablou de Louvru care zace la Antipa.
Păi, acum să vedem ce fac. Poate sunt ca un vin mai vechi, arăt tot ce pot de acum înainte. În viața unui fotbalist sunt și bune și rele. Sper că au trecut toate accidentările și să urmeze partea cea bună. Vreau să demonstrez că Steaua mi se potrivește.

A ratat transferul la Milan, la 16 ani
Pe vremea când era la „U” Cluj italienii puseseră ochii pe Bălan și doreau să îl înscrie la o academie a lor. S-au opus părinții jucătorului și a continuat în fotbalul românesc. „Nu știu dacă era un transfer la Milan, era o colaborare cu o școală de fotbal. Eu și Păcurar trebuia să ajungem acolo, dar nu m-au lăsat părinții. Atunci era o enigmă să îți trimiți copilul în străinătate. Avem vreo 16 ani, fix înainte de Revoluție”, a spus Bălan.


Sper la un transfer afară până îmi pun ghetele în cui. Vreau să arăt că am valoare și pot mult mai mult. Nu mă gândesc câți ani sau cât mai pot juca
Tibi Bălan, mijlocaș Steaua

Am cont pe facebook, dar nu prea îl folosesc, pentru că nu îmi place să stau pe internet. Mi se pare o prostie să navighezi toată ziua pe net
Tibi Bălan, mijlocaș Steaua

Numai presa aude ce zice Gigi Becali. Eu nu mă uit la televizor. Dacă stai să îl asculți, nu mai înțelegi nimic. Acum e nervos, mâine e fericit și îl cred pentru că bagă bani mulți în fotbal
Tibi Bălan, mijlocaș Steaua

Sunt obișnuit cu astfel de cantonamente, la munte. La 17 ani am mers într-un turneu de pregătire cu patru antrenamente pe zi, iar dimineața alergam 16 kilometri
Tibi Bălan, mijlocaș Steaua


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×