Super-afacerile lui Copos!** Șeful rapidist a readus GRATIS 5 jucători pe care a luat 12 milioane de euro

Super-afacerile lui Copos!** Șeful rapidist a readus GRATIS 5 jucători pe care a luat 12 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos pare inspirat de Cristi Borcea. Acționarul dinamovist este „regele repatrierilor”, însă finanțatorul din Giulești vine tare din urmă. Ultima „reciclare”, Alex Ioniță de la Köln. Vândut de bun cu 2,5 milioane de euro în Germania, atacantul va fi readus gratis.

Cum în tur vârfurile au rămas datoare, doar Daniel Pancu fiind cel care a făcut excepție, patronul, la cererea lui Răzvan Lucescu, vrea să întărească atacul. Astfel, Copos speră să-i convingă pe cei de la FC Koln, să-l lase gratis pe Alexandru Ioniță până în vară la Rapid, iar jucătorului să-i plătească o parte din salariu, aproximativ 10.000 de euro pe lună, plus o primă de instalare.

Vânduți pe milioane, repatriați gratis
Copos nu recurge pentru prima oară la această metodă. În trecut, el i-a readus gratis pe Daniel Pancu, Adrian Iencsi și Cristi Săpunaru, toți trei cedați înainte pe sume considerabile. „Pancone” este campion la acest capitol, fiind vândut de două ori și repatriat tot de atâtea ori. În vara lui 1999 a mers la Cesena, apoi, în 2002 a ajuns la Beșiktaș, iar din aceste tranzacții Copos a obținut peste trei milioane de dolari. În comparație, repatrierea atacantului l-a costat pe finananțatorul rapidist doar 500.000 de dolari pe care i-a plătit italienilor în vara anului 2000.

Un alt fotbalist care a adus profit maxim pentru George Copos este Marius Măldărășanu. Mijlocașul a fost împrumutat în returul 2002-2003 la Beșiktaș, iar Rapidul a încasat o sumă colosală pentru un transfer temporar, 500.000 de dolari! La finalul sezonului, „Măldă” a revenit în Giulești, iar patronul a avut un profit bun pe o perioadă scurtă.

DESPĂ‚RȚIRE
Cassio vrea să plece, dar nu are oferte

Adus în vara lui 2010 și văzut drept una din cele mai bune soluții pentru postul de atacant, Cassio (foto) nu a reușit să convingă în Giulești. Astfel, brazilianul își va rezilia în această iarnă contractul, cu toate că nu are încă nicio ofertă din partea unui alt club: „Vrem să ne despărțim de Rapid în condiții amiabile. Jucătorul trece printr-o perioadă mai proastă, nu are meciuri în picioare, nu a dat goluri și nu mai poate sta degeaba în România. N-aș vrea să spun că e vina antrenorului, ori a conducerii care n-a mai virat salariile de mult timp, ci aș vrea doar să ne înțelegem și Cassio să plece. Momentan nu e nicio ofertă pentru el”, a spus impresarul său, Marcelo Lipatim pentru ProSport. (Corina MLĂ‚DINOIU)

VERIFICARE
Amical cu Șahtior în Antalya

Președintele Rapidului, Constantin Zotta, a prezentat ieri programul echipei în cele două stagii de pregătire din Antalya. Dacă în primul cantonament giuleștenii vor participa la Kadîrov Cup și în plus vor mai juca un amical cu Brann Bergen, în cel de-al doilea stagiu, rapidiștii vor da piept cu alte patru echipe, dintre care cele mai grele cu ȚSKA Sofia și Șahtior Donețk. Meciul cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu și Raț va fi ultimul înainte de reluarea campionatului și se va disputa pe 16 februarie. (Marius GÎRLAȘIU)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…