CFR nu-l lasă să plece de teama regulilor, nemții de-abia îl așteaptă:** „Visăm zi și noapte că Rada va semna cu noi” De ce transferul e în impas

CFR nu-l lasă să plece de teama regulilor, nemții de-abia îl așteaptă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a făcut spectacol în campania de transferuri din vara anului trecut, însă accentul pus pe importul de fotbaliști pare să se transforme în dezavantaj pentru gruparea din Gruia. Șefii formației clujene se tem să se despartă de vreunul din românii din lot, din cauza numărului mic al acestora, 7, și al regulamentului LPF, care le impune să aibă măcar 5 pe foaia de joc.

Din această cauză, oferta venită pe adresa fundașului Ionuț Rada de la formația germană de ligă secundă Karlsruher SC, la care evoluează și Andrei Cristea, nu poate fi onorată deocamdată de către conducerea CFR-ului, care se teme că la un moment dat în acest sezon s-ar putea afla la limita regulamentului printr-un concurs de împrejurări nefericite. Asta deși Rada nu se numără printre favoriții antrenorului Jorge Costa, el prinzând numai patru meciuri în acest sezon sub comanda portughezului.

Totuși, germanii încă speră că vor reuși să-l transfere pe fundașul român, fapt făcut public chiar de către conducătorul grupării germane, Oliver Kreuzer: „Zi și noapte voi spera că până la finalul acestei săptămâni voi anunța transferul lui Ionuț Rada la echipa noastră”.

7 români are CFR Cluj în lot în acest moment: Rada, Maftei, Nicoară, Panin, Mureșan, Mincă și Hora. La aceștia se poate adăuga și revenirea portarului Eduard Stăncioiu, anunțat deja că va face parte din lotul primei echipe ca al treilea goalkeeper.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal.
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro dacă îmi găsiți un ospătar"
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Românii sunt obligați. UE a dat ordin pentru cei cu telefoane mobile
Românii sunt obligați. UE a dat ordin pentru cei cu telefoane mobile
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”