„Mister”, director tehnic!** Șefii lui Dinamo pregătesc reactivarea lui Cornel Dinu în cadrul clubului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ideea numirii lui DInu ca director tehnic peste toate echipele de la Dinamo este mai veche, a fost validată la ultimul Consiliu de Administrație al clubului și de la 1 ianuarie va fi pusă în practică. Tehnicianul discută deja cu acționarii despre detaliile noilor atribuții.

Administrator delegat în prezent, Cornel Dinu va schimba fișa postului începând cu noul an. „Mister” va începe munca de director tehnic general. La ultima ședință a Consiliului de Administrație, acționarii au decis ca „Procurorul” să supervizeze activitatea tuturor echipelor din cadrul clubului. Zilele trecute, Dinu a avut o primă discuție cu șefii și, până la sfârșitul anului, Nicolae Badea se va întâlni personal cu acesta pentru a vorbi despre prerogativele legendei dinamoviste. Mișcarea se putea petrece mai devreme, însă necazurile prin care a trecut Dinu, în plan personal, au făcut ca proiectul să fie amânat. Începând cu 2012 însă, atât „Mister”, cât și șefii vor să pună în practică cele discutate în CA.

Coboară în iarbă

„Mister” va superviza activitatea tuturor echipelor din cadrul clubului, va discuta cu antrenorii pentru uniformizarea pregătirii și a tacticii, iar, atunci când îi va permite timpul, va merge și la antrenamente. Mai mult, actualul administrator delegat al clubului din Ștefan cel Mare va fi consultat și la transferuri și va fi prezent în continuare la ședințele Consiliului de Administrație.

144 de partide a bifat Cornel Dinu pe banca lui Dinamo ca antrenor principal

454 pe meciuri a jucat Cornel Dinu pentru Dinamo în Liga I, partide în care a înscris de 53 de ori

17 sezoane a jucat Cornel Dinu în tricoul lui Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Credincioșii au primit INTERZIS. Anunț pentru români în noaptea de Înviere
Credincioșii au primit INTERZIS. Anunț pentru români în noaptea de Înviere
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus