Copos vrea să renunțe la clubul care l-a salvat după Revoluție:** „A început să plângă, mi-a spus că-i muritor de foame!”

Redactor:
Matei Udrea
Copos vrea să renunțe la clubul care l-a salvat după Revoluție:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost președinte la FRF, Poli Timișoara și Rapid, Mircea Pascu privește acum cu condescendență spre baletul pe care George Copos îl execută în fața suporterilor giuleșteni. Pascu, în vârstă de 77 de ani, a fost omul care l-a adus pe Copos în anturajul Rapidului și, în același timp, cel care a încercat zadarnic să se opună deturnării clubului în momentul în care și-a dat seama ce se petrecea. Citiți alăturat o poveste de demult, despre cum s-a privatizat Rapidul, despre whisky-ul lui Băsescu, despre vodca lui Văcăroiu, despre fețele lui Copos, despre obligații morale și oportunism.

Domnule Pascu, în august 1990 ați fost dat afară de la federație într-o adunare generală despre care spuneți că a fost ilegală, convocată de ministrul Cornel Dinu și dirijată în totalite de politicieni. Ce ați făcut după aceea?
Am fost președinte la Rapid și Poli Timișoara. La Rapid am avut, pe urmă, același gen de probleme ca și la federație.

„Pe ăsta să nu-l prind nici pe scări!”

Cum?
Cu venirea lui George Copos.

Adică?
E o poveste lungă. Imediat după revoluție, la sfârșitul lui decembrie 1989, m-am trezit că vine Copos la mine pe când eram la sediul FRF. A început să plângă, mi-a spus că are copil, că e muritor de foame, m-a rugat să-l angajez, dacă pot. Mă duc la Angelescu, îi spun de Copos, când aude Mircea, dă ochii peste cap: „Pe ăsta să nu-l prind nici pe scări, în fața ministerului!”. M-am mirat atunci, nu înțelegeam de ce… Apoi, când am devenit președinte la Rapid, mi-am adus aminte de Copos. El își deschisese o cofetărie… I-am spus că la salonul VIP al Rapidului vin o grămadă de oameni importanți, poate să asigure prăjiturile pentru protocol. Venea Iliescu pe acolo, apăruseră și coreenii de la Samsung… El s-a băgat pe lângă ăia, a profitat de faptul că dealerul Samsung pe România era pe la Pitești și a preluat relațiile cu ei. Din București altfel se dirijau lucrurile.

„Noi am cumpărat autocarul, Copos l-a luat”

Și cu Rapid?
Samsung sponsoriza secțiile clubului sportiv. El a intrat pe spațiul Samsung, ca sponsor pe alte sporturi, iar pe contract ne-am trezit că era și fotbalul, deși noi aveam contract separat, la noi era altceva, iar ei știau acest lucru.

Care era diferența?
Păi, noi trebuia să primim mulți bani. Îi păstrasem și comandasem de această sumă, din Germania, la Țiriac, un autocar ultramodern. Când să vină autocarul, ne-am trezit că s-a dus la Copos! Am rămas fără autocar…

Pe dumneavoastră cine vă adusese la Rapid?
Pe mine m-a adus Băsescu, actualul președinte era atunci ministrul transporturilor. Băsescu mi-a zis atunci: „Domnule Pascu, vă vreau la Rapid pentru că am o obligație… Nu sunt rapidist, eu țin cu Steaua, dar am o obligație față de ceferiști. Vreau să le aduc și acestor oameni o satisfacție. Să faceți din Rapid o echipă puternică”. Atunci i-am solicitat să înființăm UFC Rapid, să privatizăm clubul cu cele 15 secții. A fost senzațional. În patru ore se făcuse clubul! Imediat s-a făcut tot, s-au obținut toate aprobările, toate avizele. Apoi a fost problema completării tribunelor. Bâr, șeful de la Romtrans, rapidist născut chiar pe locul unde era stadionul, a primit tot felul de compensații și facilități. În schimb, el a ridicat peluza.

„Rapidul pe care-l știu eu nu mai există”

Și atunci, de ce îi spune „peluza Văcăroiu”?
Nu știu. La inițiativa lui Băsescu s-a făcut. Poate pentru că s-a terminat pe vremea lui Văcăroiu… Vreau să spun câte ceva și despre ei. S-a spus că Băsescu bea whisky. Domnule, bea, dar îți jur că nu l-am văzut niciodată bând două pahare! Sau că Văcăroiu bea țuică, vodcă… Eu nu l-am văzut niciodată băut sau bând!

Să revenim la Copos.
Așa. Când am pățit treaba cu autocarul, m-am dus la Văcăroiu, am discutat cu el și, dacă am văzut că nu rezolv nimic, mi-am dat demisia. Așa a pus Copos mâna pe echipa de fotbal Rapid. Rapidul poate exista, sigur că da, dar e jucăria lui Copos. Rapidul pe care-l știu eu nu mai există…

Mă duc la Angelescu, îi spun de Copos, când aude Mircea, dă ochii peste cap: «Pe ăsta să nu-l prind nici pe scări, în fața ministerului!». M-am mirat atunci, nu înțelegeam de ce…

Când am pățit treaba cu autocarul, m-am dus la Văcăroiu, am discutat cu el și, dacă am văzut că nu rezolv nimic, mi-am dat demisia. Așa a pus Copos mâna pe echipa de fotbal Rapid

Ne-am trezit că autocarul clubului, cumpărat de la Țiriac, a ajuns la Copos!

Mircea Pascu, fost președinte la Rapid

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×