Problemele financiare îl pot face pe Răchită să renunțe la proiectul de la Petrolul:** „E posibil să plec!”

Redactor:
Marian Dima
Problemele financiare îl pot face pe Răchită să renunțe la proiectul de la Petrolul:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Răchită (41 de ani, foto) se află pe banca Petrolului de doi ani și jumătate, dar admite că această iarnă poate reprezenta o cumpănă în cariera sa. Soarta echipei e departe de a fi clară, în condițiile în care banii din bugetul local, din care clubul trăia, nu mai sunt acum atât de siguri.

Riscă jucătorii și staff-ul Petrolului să facă sărbătorile cu buzunarele goale?
Teoretic nu, deși sunt probleme cu banii acum. Fiecare jucător care a avut nevoie de o sumă de bani a primit-o, ca să poată face sărbătorile în liniște. Sper să dăm salariile și primele aferente lunii noiembrie, pe 28-29 decembrie.

Ce jucător de la echipa ta ai propune acum unui club mare din Liga I?
Am fotbaliști care pot ajunge la un nivel înalt, iar Roman și Buleică sunt doi dintre ei.

Dacă nu ai antrena Petrolul, ce echipă din România ți-ai dori să pregătești? Dar din străinătate?
În România, aș prefera un club precum UTA, Poli Timișoara sau Universitatea Cluj, chiar dacă primele două sunt în eșalonul secund acum. Prefer cluburile cu tradiție și proiectele pe 3-4 ani. Nu aș lăsa o echipă unde am un proiect, după câteva luni, dacă simt că-l pot îndeplini, pentru o ofertă superioară financiar. Din străinătate mi-ar plăcea să ajung să antrenez în Anglia, în filozofia fotbalistică de acolo, iar echipa mea favorită este Arsenal.

Echipa Petrolului care a câștigat Cupa în 1995 unde ar fi clasată acum în Liga I?
S-ar lupta pentru cupele europene, sigur. Era un grup tânăr, valoros, unit!

„Nu se poate face performanță fără bani”


Există riscul să renunți la Petrolul în această iarnă?

Da, există acest risc, deși eu nu aș vrea să părăsesc clubul.

Își reproșează Răchită ceva, în acești doi ani și jumătate de mandat?
Da. Că nu am reușit să aduc la club oameni cu o putere financiară mai mare. Nu se poate face performanță nici fără bani și nici peste noapte.

Vrea Petrolul arbitri străini în retur?
Nu. Cred că se vor îndrepta lucrurile în această iarnă. Pentru Petrolul, arbitrajele au fost OK, s-a greșit în ambele direcții în primele 18 etape.

Indiferent dacă voi avea sau nu buget de transferuri, voi mai renunța la 4-5 jucători. Nu îi anunț acum, ca să nu le stric sărbătorile
Valeriu Răchită, antrenor Petrolul

Și arbitrii străini care au fost în Liga I în sezoanele trecute au greșit. Doar că nu existau suspiciuni și presiune
Valeriu Răchită, antrenor Petrolul

EXTRAVAGANȚĂ‚
Face Revelionul în Dubai!

Mai mulți oficiali ai Petrolului Ploiești vor face vacanța de iarnă în Dubai, la peste 30 de grade celsius. Dubaiul a fost ales atât de Valeriu Răchită, antrenorul echipei, cât și de președintele Andi Crângu, precum și de doctorul Mircea Miu. Răchită nu are amintiri plăcute din ultima vacanță de iarnă petrecută în afara țării, el fiind demis de la FC Ploiești, fix acum trei ani. Atunci, actualul antrenor principal al Petrolului a fost în concediu la munte, în Austria.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele