Neymar va ajunge la Barça!** Catalanii „au mituit” pe Santos cu 10 milioane de euro!

Neymar va ajunge la Barça!** Catalanii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Neymar este unul dintre cei mai doriți fotbaliști ai planetei la ora actuală, Barcelona fiind clubul cel mai vehiculat atunci când vine vorba de viitoare destinație a jucătorului.

Presa din Spania a scris în ultimele zile că „extratereștrii” au plătit deja 10 milioane de euro în avans celor de la Santos pentru a fi siguri că jucătorul va ajunge în Catalunya înainte de 2014, data la care noul contract al lui Neymar cu Santos va expira.

Tatăl lui Neymar neagă însă o astfel de informație: „Fiul meu are contract cu Santos până în 2014. Nu va pleca nicăieri până atunci deoarece eu cred că e mai bine pentru el să crească și să se dezvolte din punct de vedere fotbalistic aici la Santos. Singurl contract pe care l-a semnat Neymar este cel existent între el și clubul lui. Barcelona reprezintă o opțiune specială pentru Neymar, dar deocamdată nu există nicio înțelegere între el și spanioli”, a precizat pentru ONA FM părintele jucătorului de 19 ani.

Cotidianul AS merge mai departe și afirmă că formația braziliană va mai primi încă 10 milioane de euro în momentul în care jucătorul va ajunge oficial la Barcelona.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×