Dan Petrescu a deschis calea!** Antrenorul român care a uimit în 2011 este dorit de echipa care a făcut instrucție cu City

Antrenorii români par să fie la mare căutare în Europa, după ultimele rezultate obținute de tehnicieni ca Mircea Lucescu, Ladislau Boloni sau Dan Petrescu. "Bursucul" chiar este solicitat în aceste zile să revină în Polonia, acolo unde a avut rezultate deosebite la cârma formației Wisla Cracovia în sezonul 2005-2006. Lech Poznan se va despărți în proporție de 90 la sută de spaniolul Jose Maria Bakero, iar Petrescu se afla în fruntea listei cu posibilii înlocuitori ai ibericului. Cum este greu de crezut că polonezii i-ar putea oferi un salariu care să-l concureze pe cel pe care îl are în acest moment la Kuban Krasnodar, două milioane de euro anual, șefii lui Poznan s-au orientat către un alt român din Generația de Aur care a făcut senzație în ultimul an. Dorinel Munteanu a atras atenția leșilor după ce a reușit să cucerească titlul de campion în România cu Oțelul Galați, chiar dacă participarea în Champions League ce a urmat acestei performanțe a fost mult sub așteptări. Jurnaliștii polonezi își exprimă, însă, încrederea că "Munti" poate avea rezultate pe banca lui Lech: "Bakero nu mai este dorit de fani! Va fi Dorinel Munteanu noul Dan Petrescu?" scriu cei de la sport.pl.
Dan Petrescu a deschis calea!** Antrenorul român care a uimit în 2011 este dorit de echipa care a făcut instrucție cu City

Antrenorii români par să fie la mare căutare în Europa, după ultimele rezultate obținute de tehnicieni ca Mircea Lucescu, Ladislau Boloni sau Dan Petrescu.

„Bursucul” chiar este solicitat în aceste zile să revină în Polonia, acolo unde a avut rezultate deosebite la cârma formației Wisla Cracovia în sezonul 2005-2006. Lech Poznan se va despărți în proporție de 90 la sută de spaniolul Jose Maria Bakero, iar Petrescu se afla în fruntea listei cu posibilii înlocuitori ai ibericului. Cum este greu de crezut că polonezii i-ar putea oferi un salariu care să-l concureze pe cel pe care îl are în acest moment la Kuban Krasnodar, două milioane de euro anual, șefii lui Poznan s-au orientat către un alt român din Generația de Aur care a făcut senzație în ultimul an.

Dorinel Munteanu a atras atenția leșilor după ce a reușit să cucerească titlul de campion în România cu Oțelul Galați, chiar dacă participarea în Champions League ce a urmat acestei performanțe a fost mult sub așteptări. Jurnaliștii polonezi își exprimă, însă, speranța că „Munti” poate avea rezultate pe banca lui Lech: „Bakero nu mai este dorit de fani! Va fi Dorinel Munteanu noul Dan Petrescu?” scriu cei de la sport.pl.

Pe de altă parte, tehnicianul Oțelului este rezervat în declarații privind interesul polonezilor pentru el. „Nu știu nimic, nu am primit nimic și nici nu mă interesează. Au mai fost astfel de speculații și în trecut” a declarat Dorinel Munteanu pentru ProSport.

Chiar dacă în sezonul precedent a terminat pe locul 5, la 11 puncte de campioana Wisla Cracovia, Lechn Poznan a avut un sezon european senzațional, reușind să se califice în primăvara europeană în dauna lui Juventus Torino și după ce în grupe a mai învins-o și pe Manchester City cu 3-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro