Arbitrul acuzat de Becali că e „jucător” la CFR vorbește despre gafele pe care le-a făcut în acest tur:** „Totul mi se trage din anul 2008”

Arbitrul acuzat de Becali că e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Hațegan, arbitrul cu cele mai multe greșeli decisive în acest tur, 13 la număr, spune că nu are vreo legătură cu CFR Cluj sau cu vreun alt club, așa cum a fost acuzat în dese rânduri de Gigi Becali.

Hațegan susține că totul i se trage din anul 2008, când a dat un penalty clar pentru CFR, în urma căruia „feroviarii” au câștigat titlul.

„Toată lumea dă în mine, vreau să-mi spun punctul de vedere. La Astra – CFR am greșit la cartonașele roșii, dar la penalty am judecat fazele cu aceeași măsură. În rest, nimeni nu mai poate să-mi reproșez alte greșeli. N-am niciun motiv să nu aplic regulamentul. Am dat trei minute de prelungire la acel meci, dar am ținut meciul încă patru minute și jumătate, pentru că CFR a tras de timp.

Nu sunt 13 greșeli, am doar opt sau nouă în acest campionat, eu îmi fac de fiecare dată o analiză la sânge. În 2010-2011 am făcut 6-7 greșeli, dar în acest an n-am mai avut un tur la fel de bun.

Vizavi de CFR, discuțiile pornesc din 2008, când am acordat un penalty cât se poate de clar, care a fost recunoscut inclusiv de domnul Gigi Becali. Am greșit în favoarea CFR-ului cu Astra? La fel am greșit împotriva CFR-ului la meciul cu Petrolul, când nu le-am dat un penalty.

Am 31 de ani, am ajuns la un nivel extraordinar, n-am nicio afacere cu nimeni și nici nu o să am, anul ăsta am debutat în Champions League, credeți că mi-aș periclita cariera?”, a declarat Ovidiu Hațegan la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…