Japonia ne pândește și în 2012!** Calcule pentru calificarea la JO de la Londra

Redactor:
Marius Hutu
Japonia ne pândește și în 2012!** Calcule pentru calificarea la JO de la Londra
  • Publicat:
  • Actualizat:

România merge ca primă reprezentantă a Europei în turneul preolimpic, după ce Suedia și-a asigurat prezența prin CM.

Naționala feminină nu mai este nevoită să aștepte numele viitoarei campioane pentru a se califica în turnele preolimpice din 25-27 mai. România a acces în această fază ca primă reprezentantă a Europei, după turneul din 2010, unde a obținut bronzul. Până luni noapte, privilegiul l-a avut Suedia, însă nordicele au prins o poziție mai bună prin Campionatul Mondial, unde au încheiat pe 9.

În turneele preolimpice, șase echipe provin de la Mondiale, iar alte șase ca reprezentante ale continentelor. Două dintre cele opt repezentative calificate în sferturile CM, Norvegia și Brazilia, au deja biletele pentru Londra. În acest caz, celelalte șase echipe din sferturi, Rusia, Croația, Danemarca, Angola, Franța și Spania, au acces în turneele preolimpice. Campioana mondială se va califica direct, caz în care și Suedia prinde locul 9 și „eliberează” României primul loc cuvenit Europei. Dacă Norvegia ia titlul, atunci Suedia este la Londra, fără a mai juca în luna mai.

Europa ia încă două locuri

Europa va avea două locuri dacă ia titlul mondial în Brazilia, caz în care și Muntenegru intră în calificări. Și Olanda mai speră la turneul preolimpic, dar trebuie ca Angola să câștige Cupa Africii, moment în care Muntenegru merge în turneele din 25-27 mai prin CM, de pe poziția a zecea.

România va juca pentru calificarea la Londra, probabil într-o grupă cu Rusia, Franța, Danemarca sau Spania (gazdă), Croația, Suedia sau Muntenegru (a doua echipă de la CM) și Japonia, reprezentanta celui de-al patrulea continent.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
Decizie pentru românii cu CONT la BANCĂ. E regulă de azi, 17 iunie, pentru cei care transferă bani
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×