Real și Barça renunță la două VEDETE! **Au fost REZERVE în El Clasico și vor pleca în iarnă! Cele două transferuri de 90 de milioane €

Real și Barça renunță la două VEDETE! **Au fost REZERVE în El Clasico și vor pleca în iarnă! Cele două transferuri de 90 de milioane €
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a mai bifat un eșec în fața Barcelonei (1-3), iar Guardiola a plecat din nou neînvins de pe „Bernabeu”. Mourinho și Gurdiola au aliniat cele mai bune echipe avute la dispoziție, însă doi super jucători nu au fost titulari în El Clasico.

Este vorba despre Higuain și Villa, iar spaniolii de la El Confidencial scriu că aceștia s-ar putea despărți de Real și de Barcelona în această iarnă. Cele două transferuri ar urma să totalizeze nici mai mult, nici mai puțin de 90 de milioane de euro.

Benzema se află poate la cel mai bun sezon din carieră, iar Higuain trebuie să se mulțumească cu statutul de rezervă. Cum la Madrid se vehiculează nume precum Van Persie sau Cavani, este aproape clar că argentinianul va avea tot mai puține șanse. „Pipita” este dorit de Chelsea și PSG, iar spaniolii scriu că Real Madrid va încasa nu mai puțin de 45 de milioane de euro pentru transferul atacantului.

De partea cealaltă, conflictul pe care David Villa l-a avut cu Messi pare să-i fi pecetluit atacantului soarta la Barca. În El Clasico, Guardiola a început cu Fabregas în atac, Villa intrând în ultimele 5 minute. Chelsea, Liverpool, Manchester City și Anzhi sunt echipele care sunt cu ochii pe Villa, cel care costă în jur de 45 de milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…