Primăria i-a pus pe hold pe cei de la Poli Timișoara!

Moș Crăciun va fi foarte sărac pentru jucătorii, antrenorii și angajații clubului Poli Timișoara. Marian Iancu nu a mai investit niciun ban în echipă și nu are de gând să o facă foarte curând, dacă autoritățile nu îi sar în ajutor, iar conducătorii lui Poli își puneau speranțe în ședința de astăzi a consilierilor locali.

Unul dintre proiectele de hotărâre propuse astăzi se referea la recompensarea echipei cu 1 milion de lei (aproape 250.000 de euro) pentru clasarea pe un loc promovabil la finalul turului. Încasarea cât mai rapidă a acestei sume ar fi ajutat mult clubul, ai cărui angajați au salarii restante de trei luni (unii fotbaliști au de primit chiar lefe pe ultimele cinci sau șase luni).

Proiectul respectiv, înaintat de consilierii Petre Ehegartner, Ciprian Bogdan, Ciprian Jichici și Adriana Blaj, a fost retras de pe ordinea de zi.
Autoritățile nu au abandonat însă ideea de a achiziționa 51% din acțiunile clubului. Va mai trece însă ceva timp până a se ajunge la semnarea actelor. Această colaborare depinde în primul rând de rezultatul auditului cerut de cele trei instituții (consiliul județean, primăria și Institutul Politehnic).

Conform site-ului oficial al lui Poli, clubul are acum datorii de 4,5 milioane de euro, plus alte două milioane către acționari, sumă care poate fi capitalizată. Suma de 1,5 miliooane de euro reprezintă datoriile urgente pe care Poli trebuie să le achite, pentru a evita depunctarea echipei în clasamentul Ligii a II-a.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]